Mesajele unor pergamente din Pompei, descifrate după 2.000 de ani, prin utilizarea sistemelor de inteligență artificială
Trei cercetători care au descifrat cu ajutorul inteligenței artificiale un mesaj scris pe un pergament descoperit în ruinele orașului antic Pompei au primit un premiu de 700.000 de dolari.
Folosind sisteme de inteligență artificială, cercetătorii au găsit sensul textului scris pe un pergament găsit în zona orașului Pompei, distrus în anul 79 prin erupția Vulcanului Vezuviu.
Pergamentul, denumit de arheologi ”Herculaneum Papyri”, avea 800 de mesaje elene găsite carbonizate.
Trei cercetători – Youssef Nader, student la doctorat în Berlin, Luke Farritor, student și angajat al firmei SpaceX în Nebraska (SUA), și Julian Schilliger, un cercetător elvețian, au descifrat textele în limba greacă veche folosind softuri de inteligență artificială, potrivit postului de televiziune CBS News.
”Unele dintre aceste texte ar putea rescrie complet istoria anumitor perioade antice”, afirmă Robert Fowler, expert în cadrul Herculaneum Society, citat de grupul media Bloomberg.
Organizația care a organizat concursul, Vesuvius Challenge, a declarat că pergamentul conține texte filosofice.
”Subiectul general al textului se referă la plăcere, ținând cont că era perioada epicureică. (…) Autorul este preocupat despre modul în care anumite bunuri, precum mâncarea, pot afecta plăcerea pe care o furnizează”, a transmis organizația, conform publicației britanice Daily Express.
Potrivit specialiștilor, autorul pergamentului ”probabil a fost filosoful epicureic Philodemus”. ”A scris despre muzică, despre mâncare, despre plăcerile vieții”, a declarat organizatorul concursului, Nat Friedman.
”Este începutul revoluției papirologiei Herculaneum și a filosofiei grece. Este singura bibliotecă rămasă din perioada romană”, afirmă Federica Nicolardi, profesor la Universitatea din Napoli, citată de cotidianul The Guardian.
Organizatorii vor anunța în curând un nou concurs, pentru a descifra până la 90% din conținutul pergamentelor, dat fiind că până în prezent au fost traduse doar în proporție de 5%.
Foto: Profimedia
Citește și: