Mesajul ascuns din „Planul B” al lui Putin în războiul cu Ucraina. „Asistăm la o nouă faţă a războiului”
Kremlinul ar putea trece la o nouă strategie pentru a-și asigura obiectivele teritoriale cheie, potrivit unor înalți oficiali citați de The Wall Street Journal.
SUA și aliații săi au considerat că obiectivele inițiale ale președintelui Vladimir Putin erau de a captura Kievului în câteva zile și de a înlocui guvernul lui Volodimir Zelenski cu un regim pro-rus. Însă nimic din toate acestea nu s-a întâmplat de pe 24 februarie până în prezent.
Un înalt oficial american susține că sunt indicii care sugerează că după mai bine de trei săptămâni de război sângeros – în care Ucraina a opus o rezistență acerbă – Vladimir Putin își schimbă tactica.
Ce înseamnă planul B al lui Vladimir Putin
Noul plan al lui Vladimir Putin, evaluat de înalți oficiali din cadrul administrației Biden și comunicat Casei Albe este de a obliga Kievul să accepte pretențiile Rusiei asupra teritoriilor de sudul și din estul Ucrainei.
După ce a ocupat atât Crimeea, cât și regiunile Donbasului în 2014, Rusia încearcă să asigure un „pod pe uscat” între vestul Rusiei și Peninsula Crimeea și să extindă controlul asupra regiunii Donbas, scrie The Wall Street Journal. Putin va continua însă presiunea militară, inclusiv atacarea orașelor ucrainene, pentru a-l forța pe Zelenski să abandoneze speranțele de a se alătura Occidentului și să accepte un statut neutru, precum și alte solicitări rusești.
Pentru ucraineni, schimbarea de strategie înseamnă săptămâni – posibil luni – de atacuri din partea unei armate ruse slăbite, care se va mulțumi adesea să tragă de la distanță cu rachete și artilerie. Această schimbare are obiectivul de a presa guvernul lui Zelenski să cedeze atât din teritoriu cât și aranjamentele de securitate.
Ce spun oficialii americani
„Planul B” al lui Vladimir Putin, așa cum l-a numit un oficial american, vine cu o serie de avertismente importante. Oficialii americani notează că Putin și-ar putea extinde obiectivele de război, dacă armata sa începe să aibă mai mult succes împotriva forțelor Ucrainei. Statutul Kievului rămâne o întrebare deschisă. Având în vedere rezistența ucraineană puternică de aici nu este clar dacă armata rusă poate strânge și organiza suficienți soldați pentru a izola și cuceri Kievul, susțin unii oficiali americani.
Teodorescu: „Oricât ni se pare de ciudat Putin are susținători şi în afara Rusiei”
Întrebat despre această nouă abordare şi ce mesaj vrea, de fapt, să transmită Vladimir Putin Ucrainei, dar mai ales Occidentului, profesorul Bogdan Teodorescu, expert în comunicare, a precizat:
„Evident este un punct de vedere, nu suntem aici să îl contestăm, dar ne putem gândi şi la altceva. Ne putem gândi la faptul că atacarea civililor şi încălcarea oricăror reguli ai unei civilizații pe timp de război poate să îi demoralizeze foarte tare pe ucraineni care văd că dinspre vest nu vine nimic.Mesajul poate fi şi acesta: ‘pot să vă fac orice, nimeni, de fapt, nu vă apără.O să mai pună nişte sancţiuni de care îmi pasă sau nu îmi pasă, o să mai ia două iahturi ale oligarhilor de care îmi pasă sau nu îmi pasă, dar eu vă toc până la loc comanda‘”, a spus Bogdan Teodorescu, la Antena 3.
Astfel, s-ar putea ca mesajul lui Putin să nu fie neapărat în vederarea liderilor occidentali să-l determine pe Zelenski să facă pace, ci în vederea demoralizării directe a ucrainenilor care să îi ceară lui Zelenski să facă pace. Noi, de fapt, asistăm la o nouă faţă a războiului propus de Vladimir Putin şi la o nouă fază a comunicării propusă de preşedintele rus, dacă ne gândim numai la replica ușor uimitoare pe care am auzit-o ieri referitoare la Mariupol. Putin le-a cerut ucrainenilor să depună armele acuzând o catastrofă umanitară. Acest lucru ar putea să sune cinic. Oricât ni se pare de ciudat Putin are şi susținători şi în afara Rusiei.
Prof. Bogdan Teodorescu
„Deci, în momentul de faţă, cred eu, asistăm nu numai la acest plan, dar putem asista şi la un plan de demoralizare acută a ucrainenilor, a armatei ucrainene şi a preşedintelui Zelenski care, aşa cum se remarca în presa occidentală, aşteaptă să vină o cavalerie care, de fapt, nu vine niciodată”, a explicat prof. Bogdan Teodorescu, expert în comunicare la Antena 3.