Mesajul familiei lui Pistorius pentru judecătoare, după anunțarea deciziei
„Am știut mereu faptele și nu ne-am îndoit nicio clipă de versiunea lui Oscar cu privire la acest tragic accident”, a spus Arnold Pistorius, unchiul sportivului, citind un comunicat în sala în care a fost judecat campionul sud-african la Pretoria.
„În numele familiei, aș vrea să spun să îi suntem profund recunoscători judecătoarei Masipa, care a considerat că Oscar nu este vinovat de crimă”, a precizat Arnold Pistorius.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius, găsit vinovat de omor din culpă de justiția sud-africană, a obținut, vineri, dreptul de a rămâne în libertate pe cauțiune până la reluarea discuțiilor în cazul său la tribunalul din Pretoria, la 13 octombrie.
„Am folosit puterea mea discreționară în favoarea acuzatului și i-am acordat o prelungire a regimului actual de libertate pe cauțiune”, a spus judecătoarea Thokozile Masipa, înainte de a reconvoca la data de 13 octombrie tribunalul pentru miniprocesul în care se va decide pedeapsa lui Pistorius.
În 13 octombrie și în zilele următoare, apărarea și acuzarea vor încerca să o convingă pe judecătoare să pronunțe o sentință mai mică, respectiv mai mare pentru Oscar Pistorius.
Potrivit presei sud-africane, judecătoarea a considerat că procurorul nu a dovedit că Pistorius trebuie să fie încarcerat până la pronunțarea sentinței. Masipa a precizat că faptul că Pistorius și-a vândut proprietatea și că nu mai are o casă nu înseamnă că există riscul ca sportivul să fugă din țară.
„Procedurile privind condamnarea lui Pistorius vor începe la Înalta Curte din Pretoria la 13 octombrie”, menționează iol.co.za.
Oscar Pistorius a fost pronunțat, vineri, vinovat de omor din culpă după ce și-a ucis iubita în februarie 2013, dar și cu privire la un incident din ianuarie 2013, când sportivul a tras cu arma într-un restaurant.
Potrivit CNN, pedeapsa maximă prevăzută de legislația sud-africană pentru omor din culpă este de 15 ani, iar cea pentru celălalt cap de acuzare în care a fost găsit vinovat Pistorius este de maxim 5 ani.
Tot vineri, judecătoarea Thokozile Masipa l-a achitat pe Oscar Pistorius de acuzația de deținere ilegală de muniție și de cea conform căreia sportivul a tras cu arma prin trapa unei mașini.
Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împușcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relație de trei luni.
Procesul lui Pistorius a început în luna martie 2014, iar acuzației de crimă i s-au adăugat și cea de posesie ilegală de muniție, precum și alte două acuzații care nu au legătură directă cu crima din februarie 2014, și anume faptul că sportivul a tras cu arma într-un restaurant în ianuarie 2013 și a tras cu arma prin trapa unei mașini în 2012.
Joi și vineri, judecătoarea Thokozile Masipa a citit în instanță concluziile sale în acest caz.