Prima pagină » Știri externe » Mesajul lui Donald Trump pentru copiii sirieni

Mesajul lui Donald Trump pentru copiii sirieni

Mesajul lui Donald Trump pentru copiii sirieni
Magnatul Donald Trump, înscris în cursa pentru a reprezenta Partidul Republican în alegerile prezidențiale, a spus că ar putea să îi privească în ochi pe copiii sirieni și să le spună că nu pot veni în Statele Unite, relatează The Telegraph online.

Trump a făcut aceste declarații în timpul unui eveniment de campanie care a avut loc în orașul Salem și la care au participat aproximativ 200 de persoane.

Un bărbat din public a spus că locuiește în orașul Greenwich din statul Connecticut, unde Trump are o casă, și că intenționează să primească acolo familii de refugiați sirieni.

El l-a întrebat pe Trump dacă ar putea să „îi privească în ochi pe copiii de cinci, opt și zece ani și să le spună că nu pot merge la școală acolo”.

Trump nu a ezitat în a spune că ar putea, răspuns care a atras aplauzele sălii.

„Îi voi privi în ochi și le voi spune «nu puteți veni». Mă voi uita în ochii lor”, a răspuns Trump.

„Nu știm de unde provin părinții lor. Părinții lor ar trebui să stea mereu cu ei, acest lucru este foarte important, dar nu știm de unde provin părinții lor, nu au documente. Ei ar putea fi membri ai rețelei Stat Islamic, ei ar putea avea legături cu această rețea. Ar putea fi un cal Troian (n.r. pentru teroriști). Dacă doi la sută dintre acești oameni sunt rău intenționați, necazul este incredibil de mare”, a mai avertizat Trump.

„Am o inimă mai mare decât oricine din această sală. Ceea ce facem este să alegem o regiune sau mai multe regiuni din Siria și să construim acolo zone sigure”, a adăugat el.

Donald Trump a mai declarat recent că, dacă va deveni președinte al SUA, va introduce simularea înecului și „metode mult mai dure” de interogare a suspecților de terorism.

„Eu aș reintroduce tehnica simulării înecului”, a declarat Donald Trump, în cursul unei dezbateri electorale republicane în statul New Hampshire.

„Și nu numai atât. Voi introduce metode mult mai dure” de interogare a suspecților de terorism, a precizat Trump, criticat deja pentru o serie de afirmații cu caracter rasist și xenofob.

Autor

Citește și