Mesajul lui Joe BIDEN după prăbușirea Silicon Valley Bank și Signature Bank. Ce spune președintele american despre o eventuală criză
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a vorbit luni despre situația sistemului bancar american după prăbușirea Silicon Valley Bank și a Signature Bank.
Liderul de la Casa Albă a dat asigurări că sistemul financiar din Statele Unite este stabil, în pofida situației actuale și a adăugat că firmele mici nu vor avea de suferit, depozitele bancare ale acestora fiind în siguranță.
„Americanii pot avea încredere. Sistemul bancar este sigur. Depozitele dumneavoastră vor fi acolo când veți avea nevoie de ele. Întreprinderile mici din toată țara care au depozite la aceste bănci pot respira ușurate știind că își vor putea plăti angajații și facturile”, a declarat Joe Biden, citat de CNN.
Astfel, Biden a încercat să îi convingă pe americani că prăbușirea SVB nu va duce la o criză financiară ca în 2008.
Situația continuă să fie delicată
Investitorii au continuat luni să renunțe la acțiunile deținute la cele două bănci, ceea ce a dus la o creștere a pierderilor înregistrate vineri, în ciuda măsurilor luate în acest weekend de autoritățile din SUA și Marea Britanie, cu scopul de a consolida încrederea în sistemul financiar după prăbușirea Silicon Valley Bank.
Administrația Biden a anunțat ieri că va garanta toate depozitele SVB deținute de clienții americani, în timp ce Guvernul britanic a ajutat la vânzarea SVB UK către gigantul bancar HSBC, evitându-i insolvența.
Cum s-a prăbușit a doua cea mai mare bancă din SUA în 48 de ore
După o activitate de 40 de ani, Silicon Valley Bank (SVB) s-a prăbuşit în 48 de ore după ce deponenţii, îngrijoraţi cu privire la situaţia financiară a băncii, s-au grăbit la ghişee pentru a-şi retrage economiile. Astfel, fuga la ghişeele băncii a luat prin surprindere pieţele financiare şi au fost şterse peste 100 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a băncilor americane.
Silicon Valley Bank a devenit cel mai mare creditor din SUA care a dat faliment în mai mult de un deceniu, după o săptămână tumultoasă, în care a avut loc o încercare nereuşită de atragere de capital şi un exod de numerar de la startup-urile din domeniul tehnologiei care au alimentat ascensiunea creditorului.
Prăbușirea bruscă și neașteptată a Silicon Valley Bank (SVB), care a fost închisă vineri de autoritățile americane, a creat un val de panică în sectorul bancar, piețele punându-și întrebări cu privire la consecințele celui mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiară din 2008 încoace.
Banca nu a putut face față retragerilor masive ale clienților săi, în principal companii de tehnologie, iar ultimele sale încercări de a strânge bani noi au eșuat.
Prin urmare, autoritățile americane au intrat oficial în posesia băncii și au încredințat conducerea acesteia Corporaţiei Federale pentru Garantarea Depozitelor (FDIC) gestionarea activelor sale.