Prima pagină » Știri externe » Mesajul lui John Kerry pentru Snowden

Mesajul lui John Kerry pentru Snowden

Mesajul lui John Kerry pentru Snowden
Dacă Snowden este patriot, să se întoarcă în SUA, îndeamnă Kerry

„Dacă domnul Snowden vrea să revină în Statele Unite, îl putem urca în avion azi. Vom fi încântați să se întoarcă”, a declarat Kerry pentru postul american NBC.

„Și ar trebui să revină, este ceea ce ar face un patriot”, a insistat șeful diplomației americane.

„Un patriot nu fuge și nu se refugiază în Rusia sau în Cuba ori în altă țară. Un patriot s-ar întoarce în Statele Unite și și-ar prezenta argumentele în fața poporului american”, a subliniat el. „Dar el a refuzat să facă acest lucru, până în prezent în orice caz”, a adăugat Kerry.

Edward Snowden, un fost consultant al Agenției Naționale americane pentru Securitate (NSA), care se află la originea dezvăluirilor despre amploarea programelor de supraveghere ale Statelor Unite, a dat asigurări într-un interviu pentru NBC News, din care au fost difuzate fragmente marți, că a primit o „formare de spion” și că a acționat „sub acoperire” în străinătate, în contul CIA.

În acest interviu, realizat la Moscova, unde a obținut în august statutul de refugiat, pentru o perioadă de un an, Snowden afirmă că vrea să respingă ideea propagată, în opinia sa de către Washington, potrivit căreia este doar un „analist de bază”. Guvernul american „încearcă să evidențieze un post pe care l-am avut în cariera mea, pentru a disimula totalitatea biografiei mele”, afirmă el în acest interviu care urmează să fie difuzat integral miercuri seara.

Edward Snowden este inculpat, în țara sa, pentru spionaj și furt de documente aparținând statului. El afirmă că nu a vrut niciodată să se refugieze în Rusia, dând asigurări că rămâne în această țară deoarece Guvernul american a decis să-i revoce pașaportul în contextul în care intenționa să plece în Cuba.

Kerry a declarat miercuri pentru NBC că Snowden, în vârstă de 30 de ani, este „un fugar în ochii justiției, acesta este motivul pentru care nu este autorizat să urce la bordul unor avioane străine și să călătorească în lume”.

„Dacă este atașat de America și crede în această țară, ar trebui să aibă încredere în sistemul judiciar american. Dar se refugiază în Rusia, o țară autoritaristă, și spune pur și simplu că încearcă să plece în Cuba. Ce înseamnă acest lucru?”, a adăugat Kerry.