Mesajul lui Vladimir Putin pentru separatiștii din Ucraina

Publicat: 02 02. 2015, 19:36

„Președintele Vladimir Putin este extrem de îngrijorat de situația din estul Ucrainei și cere ambelor părți să înceteze luptele”, a declarat Dmitri Peskov.

Zeci de persoane au fost ucise în ultimele zile în confruntările din estul Ucrainei, iar bilanțul total al conflictului separatist izbucnit în martie 2014 este de aproximativ 5.000 de morți.

Pe fondul intensificării confruntărilor, Aleksandr Zaharcenko, liderul autoproclamatei „Republici populare Donețk”, a anunțat luni că va iniția acțiuni pentru recrutarea a 100.000 de combatanți separatiști.