Mesajul președintelui Germaniei, Joachim Gauck, către Klaus Iohannis
Președintele Germaniei, Joachim Gauck, l-a felicitat pe președintele ales al României, Klaus Iohannis, pentru câștigarea alegerilor din 16 noiembrie, notează dw.de.
„Preluați mandatul prezidențial în vremuri marcate de mari provocări la adresa Europei și a țării domniei voastre. Fiți sigur că Germania va continua să sprijine și în viitor România pe drumul reformelor care urmează să fie făcute – cu precădere în ceea ce privește îmbunătățirea statului de drept. Am încredere că încrederea reciprocă va sta la baza cooperării noastre și că relațiile bune, de prietenie, între țările noastre vor fi dezvoltate și aprofundate atât la nivel european, cât și internațional”, se arată în comunicatul de la președinția germană.
Pe de altă parte, mai multe publicații germane au scris, luni, despre victoria primarului Sibiului, Klaus Iohannis, în cursa pentru alegerile prezidențiale din România, sugerând că țara noastră devine una mai de încredere odată cu acest moment. Marea întrebare pusă de ziariștii germani este dacă, odată cu alegerea unui neamț în fruntea României, țara noastră va fi mai deschisă, mai europeană, mai competitivă și mai favorabilă atragerii investițiilor străine, inclusiv germane.