Mesajul transmis de Angela Merkel noului premier grec Alexis Tsipras
„Vă felicit pentru învestirea în postul de premier al Republicii elene. Vă preluați funcția într-o perioadă dificilă, în care vă veți confrunta cu o mare responsabilitate”, a scris cancelarul german.
Un purtător de cuvânt al Guvernului german a declarat luni că Angela Merkel se așteaptă ca noul Guvern grec să respecte angajamentele pe care și le-a asumat țara în domeniul reformelor economice și austerității bugetare.
Alexis Tsipras, în vârstă de 40 de ani, liderul formațiunii Syriza (stânga radicală), care s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative anticipate de duminică, a fost desemnat luni premier al Greciei și a depus jurământul în fața președintelui Carolos Papoulias.
Syriza, care a obținut 149 din cele 300 de mandate în Parlament, cu 36,34% din sufragii, este primul partid din Europa care ajunge la putere contestând în mod deschis politicile de austeritate promovate de Germania. Syriza susține, de asemenea, o reducere a datoriei grecești, întâmpinând rezistența creditorilor țării – UE și FMI.