Mesajul transmis de Benedict al XVI-lea, în ultima sa rugăciune Angelus

Publicat: 24 02. 2013, 18:08
Actualizat: 06 07. 2013, 07:20

Benedict al XVI-lea, în mod vizibil foarte emoționat, a declarat că Dumnezeu i-a cerut să se „dedice rugăciunii și meditației”, ceea ce nu înseamnă „abandonarea Bisericii”, în ultima sa rugăciune Angelus, duminică, în Piața Sfântul Petru, înaintea demisiei sale istorice joi, relatează AFP.

Într-un gest excepțional, înaintea unei demisii aproape unice în cei 2.000 de ani de istorie a Bisericii Catolice, Papa a evocat propria persoană și „acest moment din viața sa” în rugăciunea dinainte de Angelus.

„Dumnezeu mi-a cerut să «urc pe munte», să mă dedic și mai mult rugăciunii și meditației”, a spus el, întrerupt în mai multe rânduri de aplauze călduroase din partea mulțimii, care agita banderole pe care se puteau citi mesaje ca „Sfinte Părinte, te iubim”, „Mulțumim Sanctității sale”, „Credincioși papilor, papa boys”.

„Dar acest lucru nu înseamnă abandonarea Bisericii, ci, din contră, dacă Dumnezeu îmi cere acest lucru, este doar pentru ca eu să pot să îl slujesc cu aceeași intensitate și aceeași dragoste, așa cum am făcut-o până în prezent, însă, de-acum înainte, într-un mod mai adaptat vârstei și forțelor mele”, a continuat el, zâmbind spre cerul Romei pe care strălucea soarele, după mai multe zile de ploaie.

Ca de obicei, ulterior, Joseph Ratzinger i-a salutat pe credincioși în mai multe limbi și a încheiat cu un mesaj improvizat, un gest excepțional din partea sa, și anume „Vom fi mereu apropiați!”.