Prima pagină » Știri externe » Mexicul îl AVERTIZEAZĂ pe Trump: Impunerea de taxe vamale ar putea lăsa sute de mii de americani fără loc de muncă

Mexicul îl AVERTIZEAZĂ pe Trump: Impunerea de taxe vamale ar putea lăsa sute de mii de americani fără loc de muncă

Mexicul îl AVERTIZEAZĂ pe Trump: Impunerea de taxe vamale ar putea lăsa sute de mii de americani fără loc de muncă

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat miercuri că țara sa va riposta dacă președintele ales al SUA, Donald Trump, va aplica taxele vamale de 25% propuse pentru importuri.

Mai mult, aceasta spune că în jur de 400.000 de locuri de muncă ar putea să dispară în Statele Unite dacă viitoarea Administrație ar adopta această măsură. Totodată, autoritățile de la Ciudad de Mexico avertizează că o introducere de noi taxe vamale se va reflecta în prețuri, ceea ce ar însemna o scădere a puterii de cumpărare a cetățenilor americani, notează Reuters.

„Dacă vor crește taxele americane, Mexicul ar crește și el tarifele”, a declarat Sheinbaum în timpul unei conferințe de presă.

Ministrul mexican al Economiei, Marcelo Ebrard, aflat alături de Sheinbaum la conferință, a cerut mai multă cooperare și integrare regională în loc de un „război al taxelor” și al represaliilor.

Ebrard a spus că printr-o astfel de măsură, Trump nu ar face decât să afecteze interesele cetățenilor americani și ale economiei, subliniind că impunerea acestor taxe ar încălca acordul USMCA (un acord comercial dintre Statele Unite, Mexic și Canada, acord care a înlocuit vechea NAFTA, n. red.).

Ebrard a avertizat că taxele vor duce la pierderi mari de locuri de muncă în SUA, o creștere economică mai redusă și vor afecta companiile americane care produc în Mexic prin dublarea efectivă a impozitelor pe care acestea le plătesc. „Impactul asupra companiilor este imens”, a spus el.

Ce a anunțat Donald Trump

Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, a declarat luni că primele sale măsuri economice din noul mandat vor include creșteri semnificative ale taxelor vamale pentru produse provenite din Canada, Mexic și China.

Trump a anunțat introducerea unui tarif vamal de 25% pentru toate produsele din Canada și Mexic, începând cu 20 ianuarie, data învestirii sale. Deciziile, anunțate pe platforma sa Truth Social, sunt justificate de problemele legate de criza opioidelor și imigrația ilegală, a spus Trump.

Industria auto, printre „victime”

Măsura propusă i-ar afecta în mod deosebit pe principalii exportatori transfrontalieri din sectorul auto, a adăugat Ebrard, și anume Ford, General Motors și Stellantis. Ebrard a remarcat că 88% dintre mașinile de teren vândute în SUA sunt fabricate în Mexic și ar urma o creștere a prețului acestora.

Aceste vehicule sunt populare în zonele rurale care au votat în mod covârșitor pentru Trump, notează Reuters. „Estimarea noastră este că prețul mediu al acestor vehicule va crește cu 3.000 de dolari”, a spus Ebrard.

Sheinbaum și Trump au vorbit la telefon miercuri, cei doi discutând subiecte aflate în fruntea agendei lui Trump. Trump a spus că taxele vamale vor rămâne în vigoare până când fluxul de droguri, în special fentanil, și migranți în SUA va fi controlat.

Într-o postare pe platforma sa Truth Social, Trump a spus că Sheinbaum „a fost de acord să oprească migrația prin Mexic către Statele Unite, închizând efectiv granița noastră de sud”.  El a descris conversația ca fiind „foarte productivă”.

CITEȘTE ȘI:

Analist: Taxele vamale impuse de TRUMP generează riscuri pentru SUA /China, Canada și Mexicul ar putea construi „o alianță”

Donald Trump anunță „revoluția” prețurilor. TAXE vamale cu 25% mai mari pentru Canada și Mexic. Pentru China cu încă 10% mai mult

Sursa foto: Shutterstock

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei