Prima pagină » Știri externe » Michael Schumacher a suferit o infecție pulmonară

Michael Schumacher a suferit o infecție pulmonară

Michael Schumacher a suferit o infecție pulmonară
Michael Schumacher, comă indusă, infecție pulmonară

Germanul Michael Schumacher, aflat în comă după un accident la schi în 29 decembrie, a suferit o infecție pulmonară, săptămâna trecută, în spitalul din Grenoble, unde este internat de anul trecut, informează AFP, citând cotidianul Bild.

Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, nu a dorit să facă nicio precizare în acest sens, mulțumindu-se să declare: „Nu comentăm speculațiile”.

La sfârșitul lunii ianuarie, sedativele administrate lui Michael Schumacher au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, care ar putea dura mult timp.

Michael Schumacher, 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în stațiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea sa într-un spital din Grenoble.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii