Michelle Obama va apărea pe un album hip-hop care promovează stilul de viață sănătos

Publicat: 14 08. 2013, 12:00
Actualizat: 01 02. 2019, 07:47

Michelle Obama, soția președintelui american Barack Obama, va apărea pe un album hip-hop care promovează stilul de viață sănătos, intitulat „Songs for A Healthier America”,  informează contactmusic.com.

Prima doamnă a Statelor Unite a apărut deja în videoclipul piesei „Everybody”, primul single extras de pe acest album, care va ajunge în magazine în luna septembrie.

Michelle Obama promovează de mulți ani o campanie la nivel național, intitulată „Let’s Move”, care vizează introducerea stilului de viață sănătos în rândul tinerilor americani.

Cântecul „Everybody” a fost lansat la începutul acestei săptămâni, iar videoclipul său a avut premiera pe site-ul postului NBC, marți.

Albumul „Songs for A Healthier America” include multe colaborări cu artiști cunoscuți din muzica rap și hip-hop, care au acceptat să cânte împreună pentru a promova viziunea lui Michelle Obama despre o națiune mai sănătoasă, iar cele 19 piese de pe acest disc au fost înregistrate cu scopul de a-i face pe tinerii americani să ducă o viață mai activă și să devină astfel mai sănătoși.

Deși nu pare un album tipic de hip-hop, discul conține toate elementele acestui stil, cu ritmuri caracteristice, versuri care rimează și multe staruri rap care colaborează pentru a susține o cauză comună. Albumul conține și câteva pasaje audio cu vocea lui Michelle Obama.