Prima pagină » Știri externe » Microsoft se pregătește să deschidă primele magazine în Europa

Microsoft se pregătește să deschidă primele magazine în Europa

Microsoft se pregătește să deschidă primele magazine în Europa
Microsoft se pregătește să-și extindă în Europa rețeaua de magazine retail, utilizată în SUA, Canada și Puerto Rico pentru promovarea brandului și comercializarea produselor software și a computerelor și gadget-urilor care rulează sistemele de operare Windows dezvoltate de companie.

Microsoft se pregătește să-și extindă în Europa rețeaua de magazine retail, utilizată în SUA, Canada și Puerto Rico pentru promovarea brandului și comercializarea produselor software și a computerelor și gadget-urilor care rulează sistemele de operare Windows dezvoltate de companie.

Microsoft a discutat cu mai mulți proprietari din Marea Britanie, vizând spații comerciale pentru a deschide încă de anul viitor primele magazine.

Compania este încrezătoare că va reuși să deschidă primele unități în 2013, a afirmat o sursă apropiată discuțiilor, citată de Financial Times, preluat de The Verge.

Decizia finală privind extinderea rețelei de magazine Microsoft în Europa depinde de o ultimă analiză a performanței rețelei retail din Statele Unite.

Contactat de Financial Times, un purtător de cuvânt al compainei a refuzat să comenteze informațiile.

Microsoft vinde în magazinele sale pachete software precum Windows și Office, produse hardware proprii ca tableta Surface cu Windows 8 sau consola Xbox, dar și gadget-uri ale partenerilor ce rulează sistemele de operare ale companiei, precum smartphone-urile Nokia și HTC cu Windows Phone 8 sau PC-uri cu Windows 8.

Zvonurile din piață sugerează că Microsoft ar putea chiar să dezvolte propriul smartphone cu Windows Phone, iar de anul viitor va fi disponibil Xbox TV, un set-top box pentru televizor cu Windows 8, care va rula jocuri de pe platforma online Xbox Live. Compania nu a precizat data lansării și prețul Xbox TV.

În SUA, Canada și Puerto Rico, Microsoft deține atât magazine permanente cât și unități „pop-up”, care funcționează sezonier, în perioade de sărbătoare.

Magazinele Microsoft din SUA oferă gratuit cursuri și training pentru utilizarea software-ului companei, în încercarea de a educa consumatorii interesați să migreze de la platformele Apple sau Android.

Compania încearcă să creeze un „ecosistem” digital similar cu cele ale Apple și Google, care presupune o experiență omogenă de utilizare pe platformele hardware de larg consum prin dezvoltarea unei platforme software integrate, susținută de o comunitate cât mai largă de dezvoltatori de aplicații.

Autor

Citește și