Prima pagină » Știri externe » MII DE CAZURI de abuzuri sexuale comise într-una dintre cele mai importante organizații pentru copii din lume IES LA LUMINĂ. „Ceea ce arată aceste dosare este durerea și suferința”

MII DE CAZURI de abuzuri sexuale comise într-una dintre cele mai importante organizații pentru copii din lume IES LA LUMINĂ. „Ceea ce arată aceste dosare este durerea și suferința”

MII DE CAZURI de abuzuri sexuale comise într-una dintre cele mai importante organizații pentru copii din lume IES LA LUMINĂ.
Mii de pagini de "dosare ale perversiunii", care oferă detalii despre decenii de abuzuri sexuale în cadrul cercetașilor (scouts) americani au fost postate online joi, însă avocații victimelor apreciază că este necesar să continue eforturile, relatează AFP.

Documentele, anterior clasate confidențiale, care dezvăluie presupuse abuzuri sexuale comise de aproximativ 1.200 de cercetași-șefi în perioada 1965-1985, au fost publicate din ordinul Curții Superioare a statului Oregon (vest).

„Ceea ce arată aceste dosare (…) este durerea și suferința a mii” de cercetași, a declarat avocatul Paul Mones, prezentând documentele într-o conferință de presă.

Fiecare adult suspectat abuza în medie între cinci și 25 de cercetași. „Știm că numărul (victimelor) este de ordinul miilor, iar majoritatea acestor persoane nu vor spune niciodată nimic”, a declarat avocatul.

Într-o reacție după difuzarea dosarelor, șeful Boy Scouts of America Wayne Perry a prezentat din nou scuze victimelor.

„Au existat situații în care unele persoane au profitat de poziția lor (…) pentru a supune violenței copii, iar în anumite cazuri răspunsul nostru la aceste incidente și eforturile noastre de a-i proteja pe tineri au fost, în mod clar, insuficiente, inadecvate sau incorecte”, a declarat el.

„Față de situația în care persoane implicate în în această activitate au eșuat în misiunea lor de proteja sau, și mai rău, le-au făcut rău copiilor, prezentăm cele mai profunde și sincere scuze victimelor și familiilor lor”, a adăugat el.

Avocatul victimelor a recunoscut că „cercetașii au înregistrat unele progrese”, dar apreciază că „rămâne să fie depuse eforturi”.

El vrea ca cercetașii să „înțeleagă cum acționează pedofilii și cum se infiltrează violatori de copii în organizații de tineret”.

Mișcarea, care a încercat să păstreze aceste dosare confidențiale și din cadrul căreia unii oficiali au fost deja condamnați, s-ar putea confrunta cu un nou val de procese.

Fondată în 1910, mișcarea numără aproximativ patru milioane de membri – adulți și tineri – și organizează activități în aer liber pentru băieți cu vârste cuprinse între 7 și 21 de ani.

În iulie, Boy Scouts of America a reiterat interdicția ca homosexualii să își facă cunoscută orientarea sexuală în cadrul organizației.

Citește și