Mii de oameni au ieșit pe străzile din Barcelona și cer eliberarea separatiștilor catalani
Manifestanții s-au adunat într-una dintre piețele centrale din Barcelona, cerând „libertate pentru prizonierii politici”.
Organizatorii marșului au precizat că acțiunea de duminică are rolul de a „apăra instituțiile catalane și drepturile fundamentale ale cetățenilor” din regiune.
„Nu este un protest în favoarea separatismului. Problema catalană nu se poate rezolva prin intermediul instanțelor, ci prin dialog și dezbateri politice”, a declarat un participant la marș.
Manifestația are loc la zece zile după ce o instanță din Germania a respins cererea de extrădare în Spania a fostului lider cataln Carles Puigdemont, acuzat de autoritățile de la Madrid de rebeliune.
La 23 martie, Curtea Supremă a Spaniei a decis că 25 de lideri catalani vor fi judecați pentru rebeliune, delapidare și încălcarea dispozițiilor statului, prin implicarea în proclamarea independenței Cataloniei față de Spania la 27 octombrie 2017. Infracțiunea de „rebeliune” are o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare.