Mii de oameni au protestat la Budapesta împotriva guvernului Orban și în semn de susținere a refugiaților
Mitingul, organizat de către asociația Migration Aid a început la Gara Nyugati, iar participanții au mărșăluit până în Piața Kossuth, lângă Parlament. Unii participanți agitau bannere cu sloganul „Nu în numele meu!”, manifestându-și astfel dezaprobarea față de măsurile pe care le-a propus Guvernul.
Zsuzsanna Zsohar de la Migration Aid a susținut un discurs, în Piața Kossuth, cerând Parlamentului să nu adopte cele „44 de pagini de inumanitate” și să retragă proiectele de legi.
În schimb, sunt necesare legi chibzuite și eficiente, a subliniat activista.
Ea a cerut ca politica Ungariei în domeniul imigrației să susțină sistemul de cote propus de către Uniunea Europeană (UE).
Distribuirea „imigranților ilegali” între statele membre UE este o „soluție iluzorie”, a apreciat Orban joi într-o conferință de presă, la Bruxelles.
Comentând propunerea Comisiei Europene (CE) de introducere a unui sistem de cote, el a declarat că o asemenea soluție ar fi interpretată ca o invitație adresată imigranților de a porni în marș către Europa.
Nimeni nu s-a întrebat câți imigranți vor veni după ce va fi introdusă, a spus el, apreciind că problema care apare este ce se va întâmpla după ce imigranții vor fi fost distribuiți și cum va fi posibil să fie ținuți în statele în care sunt repartizați.
Permiterea accesului tuturor imigranților în Europa va însemna „sfârșitul Europei”, a apreciat Orban, adăugând că este o „obligație creștină” să nu se dea speranțe care nu pot fi atinse. Orban a îndemnat, de asemenea, ca imigranților care provin din țări în care nu este război să li se transmită mesajul că nu pot fi primiți.
Parlamentarii urmează să se pronunțe prin vot, săptămâna viitoare, între altele, în legătură cu inițiativa mobilizării armatei la frontieră, transformării traversării ilegale a frontierei în faptă penală, creării unor zone de tranzit de-a lungul frontierei cu Serbia, „închiderii ermetice” a Ungariei și îndemnării liderilor europeni să protejeze continentul și să-și protejeze proprii cetățeni.