Mii de oameni au venit la Knesset pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Ariel Sharon
Mii de oameni au venit la sediul Parlamentului israelian, în Ierusalim, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului premier Ariel Sharon, al cărui sicriu a fost depus duminică dimineață în Knesset, relatează site-ul Ynetnews.
Poliția din Ierusalimul de Vest a luat măsuri speciale de securitate și pentru păstrarea ordinii, în contextul în care mii de oameni au format o coadă spre catafalcul lui Ariel Sharon.
Ministrul israelian al Culturii, Limor Livnat, a confirmat că Ariel Sharon va fi înmormântat luni, în cadrul unor funeralii naționale cu ceremonii de tip militar. Sicriul cu trupul lui Sharon va fi purtat de opt generali de armată spre cavoul familiei.
Catafalcul cu trupul neînsuflețit al lui Ariel Sharon este expus în Parlamentul israelian duminică, între orele 12.00 și 18.00 (12.00-18.00, ora României). Luni dimineață, este programată o ceremonie oficială în Knesset, la care vor fi prezenți premierul Benjamin Netanyahu, președintele Shimon Peres, membri ai familiei lui Ariel Sharon, vicepreședintele SUA Joseph Biden, fostul premier britanic Tony Blair și delegații diplomatice.
După ceremonie, sicriul va fi transportat la ferma familiei Sharon – „Sycamore” („Havat Shikmim”), situată în Deșertul Negev, în sud-vestul Israelului, în apropiere de orașul Sderot și de nordul Fâșiei Gaza. Funeraliile naționale, publice, sunt programate luni la ora 14.30 (14.30, ora României).
Ariel Sharon a decedat sâmbătă, la vârsta de 85 de ani. Starea de sănătate a lui Ariel Sharon se deteriorase în ultimele zile, fiind critică. Ariel Sharon, aflat în comă după un atac cerebral suferit pe 4 ianuarie 2006, era în stare foarte gravă din 1 ianuarie 2014.