Copii de șase ani cu pancarte pe care scria „Ce viitor ne așteaptă?”, profesori, părinți și liceeni s-au mobilizat marți în Spania, pentru o zi de grevă inedită împotriva reducerilor bugetare, relatează AFP.
Profesori îmbrăcați cu tricoul verde al mișcării lor, „mareea verde”, părinți cu copii manifestau alături de liceeni și studenți îngrijorați pentru viitorul lor. Zeci de mii de protestatari au fost la Madrid, la Barcelona și în alte orașe precum Sevilia și Valencia.
Toți denunță reducerile bugetare anunțate de Guvernul conservator, angajat într-o dificilă luptă împotriva deficitului și care vrea să economisească trei miliarde de euro pe an în sectorul educației.
În acest sens, Guvernul va autoriza mărirea taxelor de înscriere la universitate de la 1.000 de euro la o medie de 1.500 de euro și creșterea numărului de studenți dintr-o clasă cu 20 la sută.
Ministrul Educației, José Ignacio Wert, a exclus orice revenire asupra măsurilor, afirmând că intenționează să „continue politica de explicare” a acestora.
Dar „calitatea învățământului public se agravează în fiecare an”, apreciază Eduardo Sotoro, un profesor de matematică în vârstă de 38 de ani, care manifesta la Madrid.
Potrivit organizatorilor, la Madrid erau peste 100.000 de protestatari, în timp ce autoritățile nu au prezentat cifre. După un marș, poliția a intervenit în cursul serii pentru a dispersa ultimele grupuri și a procedat la trei arestări pentru tulburarea ordinii publice.
La Barcelona erau 25.000 de manifestanți potrivit poliției, sau peste 150.000 conform organizatorilor.
În capitala catalană, în fața cortegiului erau copii de șase ani cu o pancartă colorată pe care scria „Ce viitor ne așteaptă?”.
Conform sindicatelor profesorilor, greva a fost respectată în proporție de 80 la sută, iar potrivit Ministerului Educației, doar în proporție de 22,7 la sută.