Prima pagină » Știri externe » Mike Pompeo: Vom avea o a doua Administrație Trump după numărarea voturilor

Mike Pompeo: Vom avea o a doua Administrație Trump după numărarea voturilor

Mike Pompeo: Vom avea o a doua Administrație Trump după numărarea voturilor

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, s-a arătat încrezător marți că, după numărarea tuturor voturilor „legale”, se va ajunge la o victorie a actualului președinte al Statelor Unite, Donald Trump.

Declarația acestuia vine în contextul în care liderii lumii, printre care și cei ai Franței și Marii Britanii, două state tradițional aliate ale Statelor Unite, l-au felicitat deja pe președintele ales, Joe Biden, pentru victoria obținută, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Republicanul Trump a refuzat până în prezent să își accepte înfrângerea și a lansat o serie de acuzații de fraudă electorală, pe care nu le-a putut însă dovedi.

„Vom avea o tranziție foarte ușoară către o a doua Administrație Trump. Vom număra toate voturile. Lumea trebuie să fie încrezătoare că această tranziție este necesară pentru a ne asigura că Departamentul de Stat are succes acum și va avea succes și pe 20 ianuarie, când va fi învestit noul președinte”, a spus Pompeo în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul Departamentului american de Stat.

Biden urmează să fie învestit pe 20 ianuarie

Joe Biden, câștigătorul oficial al alegerilor, urmează să fie învestit pe 20 ianuarie 2021, dar învestirea acestuia riscă să fie amânată, în contextul în care Donald Trump s-a adresat instanței pentru a contesta rezultatul alegerilor.

Șeful congresmenilor republicani, Mitch McConnell, a sprijinit decizia lui Trump, susținând că are „100% dreptul de a cere analizarea eventualelor nereguli”.

Și procurorul general al SUA, William Barr, numit de Trump la conducerea Departamentului Justiției, a declarat luni că procurorii federali trebuie să ancheteze acuzațiile privind neregulile din timpul procesului electoral.

În cadrul primei sale vizite oficiale de după alegerile de pe 3 noiembrie, Mike Pompeo urmează să viziteze Franța, Turcia, Georgia, Israel, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită în perioada 13-23 noiembrie.

Liderii unora dintre aceste țări l-au felicitat deja pe Joe Biden în urma rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și