Miliardarul Richard Branson, rănit grav în urma unui accident de bicicletă în Insulele Virgine Britanice. ”Ne-am izbit capetele și corpurile de drumul de beton”
Richard Branson, fondatorul grupului de firme Virgin, în vârstă de 71 de ani, a avut un accident cu bicicleta în urma căruia s-a izbit cu capul de asfalt. Miliardarul spune că echipamentul de protecție și casca i-au salvat viața, după ce frânele i-au cedat pe un deal abrupt, în timpul unei curse caritabile cu bicicleta în BVI.
Miliardarul britanic spune că a crezut că va muri în urma accidentului de bicicletă din Insulele Virgine Britanice, la începutul acestei săptămâni, în care s-a rănit la obraz și și-a rupt câteva ligamente.
Fondatorul grupului de firme Virgin a declarat că a trebuit să fie tratat pentru tăieturi și vânătăi grave la cot, o „lovitură foarte puternică” la șold și un hematom „masiv” la picior, după ce a zburat de pe bicicletă și s-a izbit de drumul de beton de pe insula Tortola.
Într-o postare pe blogul său de pe site-ul Virgin, miliardarul excentric, tatăl a trei copii, a declarat că nu există ”niciun dubiu” că purtarea căștii i-a salvat viața.
„Parcurgeam un viraj abrupt, cu o prăpastie masivă în stânga mea, o mașină care urca dealul, iar colegul meu Striver, Felix Stellmaszek, în fața mea depășea mașina. Am tras de ambele frâne, dar nu au răspuns. Mergeam din ce în ce mai repede, opțiunile mele fiind să cad de pe stâncă, să lovesc mașina sau, eventual, să dau peste Felix”, a povestit Richard Branson.
El a spus că a tras frânele cât de tare a putut, dar acestea ”nu au răspuns”.
„I-am strigat lui Felix avertismentul «frânele nu funcționează!», dar el nu avea nicio șansă să se dea la o parte din drum. Ne-am ciocnit tare.
Amândoi am căzut de pe biciclete și ne-am izbit capetele și corpurile de drumul de beton. Nu există nicio îndoială că purtarea căștii ne-a salvat viețile – nu este prima dată când se întâmplă acest lucru”, a mai spus milionarul englez.