Milioane de europeni au căzut pradă sărăciei în 2012. „Gaura neagră este din ce în ce mai mare”
Afectați de șomaj și austeritate, milioane de europeni au căzut pradă în 2012 sărăciei, care afectează clasa de mijloc, slăbește coeziunea socială și atinge grupuri protejate până în prezent, cum ar fi femeile și copiii, relatează AFP.
„Gaura neagră este din ce în ce mai mare”, își exprimă îngrijorarea Mercedes Gonzalez, o femeie în vârstă de 52 de ani din Spania, care, cu mai puțin de 800 de euro pe lună, se zbate pentru a asigura viața de zi cu zi a unei familii afectate de șomaj din Fuenlabrada, la periferia Madridului.
În iulie, ea și soțul ei primeau un ajutor guvernamental de 426 de euro, dar care în prezent a fost redus la 360 de euro. „În acest timp, (prețurile) alimentelor și facturilor au crescut prin majorarea TVA-ului” din septembrie, povestește ea.
„Lucrurile merg din rău în mai rău, suntem asfixiați”, afirmă ea, pe un ton pesimist.
Spania, a patra economie din zona euro, prezintă semnele unei crize sociale majore. Un sfert dintre cetățenii activi sunt în șomaj, o politică de austeritate istorică, reduceri implacabile de cheltuieli în domeniul educației și în domeniul sănătății, mii de familii îndatorate aruncate în stradă.
În această țară, unde doi mici proprietari amenințați cu expulzarea s-au sinucis recent, la fel ca în Grecia sau Italia, alte două țări din sudul Europei lovite de recesiune, criza uneori se transformă în tragedie.
La sfârșitul lunii martie, întreaga Italie a rămas șocată de gestul disperat al lui Giuseppe Campaniello, un zidar în șomaj din Bologna care și-a dat foc din cauză că era urmărit pentru că nu și-a plătit impozitele.
„Giuseppe a fost victima unui sistem care funcționează împotriva cetățenilor”, acuză văduva sa în vârstă de 48 de ani, Tiziana Marrone.
„Giuseppe nu a primit niciun ajutor. El s-a simțit pus la zid”, adaugă ea, folosind cuvinte extrem de dure. „Aceasta nu este o sinucidere legată de criză, este o crimă cauzată de stat”, conchide ea.
Dar, fără îndoială, Grecia, cu economia pusă sub tutelă și o rată a șomajului record (26%), suferă impactul social cel mai dramatic al crizei. Astfel, 31% din locuitori erau în 2011 în pericol de sărăcie sau marginalizare socială, potrivit Eurostat, comparativ cu media europeană de 24,2%.
George Tsouvalakis, un dulgher șomer în vârstă de 31 de ani, și soția sa Lia, în vârstă de 30 de ani, fac parte din această „generație pierdută”.
Împreună cu fiica lor de doi ani, ei încearcă să părăsească țara, dar nu pot plăti biletele de avion. Veniturile lor, de peste 2.500 de euro înainte de criză, au ajuns la un nivel de sub 400 de euro pe lună.
„Nu avem mijloacele de a pleca. Suntem prizonieri în propria casă”, mărturisește Lia.
Nilce Carvalho, o studentă portugheză în vârstă de 29 de ani care are o diplomă de master în Artele spectacolului la prestigioasa Univeristate din Coimbra, a imaginat un alt mijloc de a se salva, lansând un îndemn pe Facebook pentru a-și plăti datoria care o împiedică să își ridice diploma.
Bursa i-a fost redusă de la 400 la 98 de euro din cauza austerității guvernamentale, iar ea datorează astfel o mie de euro pentru taxe de școlarizare. „A fost foarte dificil”, povestește ea.
În aceste țări, organizațiile umanitare își îndreaptă atenția spre o sărăcie care ia noi fețe.
„Există familii în care toți membrii cu vârstă activă sunt în șomaj, oameni care își pierd locuințele pentru că sunt evacuați, care nu sunt obișnuiți să recurgă la rețelele de protecție socială”, subliniază Fernando Cuevas, purtător de cuvânt al Crucii Roșii din Spania.
ONG-urile sunt preocupate în special de situația femeilor și copiilor, protejați până în prezent de mecanisme de solidaritate familială care se clatină.
„Unde este astăzi clasa de mijloc din Spania?”, se întreabă David Polo, care se ocupă de persoanele fără adăpost pentru Caritas la Burgos, un oraș din nordul țării. „Ea se fisurează. Începem să vedem o polarizare a acestei clase”, adaugă el.
Potrivit UNICEF, aproximativ 2.200.000 de copii trăiesc în sărăcie în Spania. În Portugalia, Ministerul Educației a dezvăluit la sfârșitul lui noiembrie că, în mai puțin de 20 de zile, numărul elevilor care suferă de lipsuri alimentare a trecut de la aproximativ 10.000 la aproape 13.000.
Chiar și pensionarii, între care unii poartă povara unei familii întregi, nu mai sunt feriți. Guvernul de dreapta spaniol a anunțat că indexarea pensiilor în 2013 va fi mai mică decât era prevăzut, încălcând tabuul unei promisiuni electorale pe un subiect extrem de sensibil.