Starea de urgență a fost decretată în șapte state din nord-estul Statelor Unite, iar peste 7.100 de zboruri au fost anulate luni și marți din cauza ninsorilor abundente și a rafalelor de vânt care au ajuns la 110 km/h.
Toate cursele aeriene au fost anulate la aeroporturile LaGuardia din New York și Logan din Boston. Numeroase zboruri au fost anulate pe aeroportul internațional John F. Kennedy din New York.
Pentru prima dată în istorie, metroul din New York a fost oprit, iar primarul Bill de Blasio a închis toate școlile și le-a ordonat șoferilor să evite deplasările.
Interdicții de circulație au fost emise și în statele Connecticut, New Jersey și Massachusetts.
La Boston, serviciile de transport public au fost suspendate.
Zona cea mai afectată este Long Island (New York), unde stratul de zăpadă măsoară 40 de cm.