Militar american, arestat sub acuzația de terorism după ce a jurat loialitate față de ISIS
Ikaika Kang, un sergent de prim rang din cadrul Armatei SUA, a fost arestat sâmbătă sub acuzația de terorism, iar luni a avut o primă apariție în cadrul unui tribunal federal din Honolulu.
Agentul FBI Paul Delacourt a precizat că Ikaika Kang a furnizat documente militare către persoane care au spus că le vor transmite organizației Stat Islamic, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Potrivit FBI, militarul american ar fi acționat din proprie inițiativă, fără a fi afiliat efectiv vreunei grupări teroriste. Totuși, armata americană are informații că Ikaika Kang ar fi fost radicalizat în 2016.
Avocatul apărării, Birney Bervar, a pledat pentru faptul că sergentul suferă de probleme psihice cauzate de activitatea de la locul de muncă, iar guvernul american ar cunoaște de mult timp situația acestuia.
Ikaika Kang, în vârstă de 34 de ani, a fost decorat în urma participării la războaiele din Irak și Afganistan. Militarul a recunoscut în timpul unei audieri că a jurat loialitate față de liderul organizației teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.
Potrivit datelor FBI, militarul american s-a întâlnit cu o altă persoană pentru a filma videoclipuri de antrenament pentru lupte, care să fie trimise în Orientul Mijlociu pentru a ajuta la pregătirea militanților Stat Islamic în lupta împotriva forțelor americane.
Totodată, Ikaika Kang a ajutat la achiziționarea unei drone care să fie folosită împotriva SUA. Militarul le-a explicat unor agenți sub acoperire că drona le va permite teroriștilor Stat Islamic să găsească metode de a evita tancurile americane.
Militarul american avea două arme de foc înregistrate pe numele său, o pușcă de asalt AR-15 și un pistol. După atacul armat de vara trecută dintr-un club din Orlando, Florida, Kang ar fi spus că „atacatorul a făcut ceea ce a trebuit să facă, iar SUA este singura organizație teroristă din lume”.