Militari americani, agresați de militanți naționaliști turci, la Istanbul

Publicat: 12 11. 2014, 20:57

Agresorii, care fac parte din Asociația Tineretului Turc (TGB), i-au insultat pe cei trei membri ai Forțelor navale americane care se aflau la Istanbul după manevre militare efectuate în Marea Neagră, apoi au încercat să le pună saci pe cap.

http://i.tmgrup.com.tr/p/flowplayer-3.2.16.swf?i=2

„Yankeilor, plecați acasă!”, „Jos imperialismul american!” și „Plecați din Turcia!” au strigat agresorii înainte de sosirea forțelor de ordine.

Ambasada Statelor Unite de la Ankara a denunțat un act „teribil”. „Suntem siguri că o largă majoritate a cetățenilor turci condamnă o acțiune care intră în contradicție cu ospitalitatea tradițională turcă”, a precizat reprezentanța diplomatică americană.

„Agresiunea a fost comisă de huligani. Condamnăm acest act”, a declarat Steven Warren, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Militanții turci au încercat astfel să se răzbune pentru un incident produs în anul 2003 la Suleymanieh, în Irak, când militari americani au arestat membri ai forțelor speciale turce. Incidentul a provocat consternare în Turcia.