Stepan Poltorak a făcut această declarație în contextul vizitei ministrului canadian al Apărării, Jason Kenney, în timp ce comandanții militari ucraineni au raportat intensificarea atacurilor separatiștilor în estul țării, în pofida armistițiului în vigoare.
„Există în continuare o amenințare pentru că grupările militare (separatiste) și trupele ruse continuă să-și consolideze forțele, aducând echipament suplimentar și muniție, și bineînțeles că planurile lor nu sunt pașnice”, a afirmat Poltorak.
„Nu trebuie să fim naivi și să credem că Putin a renunțat la planurile sale de a cuceri Ucraina, de a destabiliza situația în Ucraina. El doar își schimbă tactica și strategiile, dar scopul său rămâne același: să cucerească Ucraina”, a adăugat ministrul ucrainean al Apărării.
Putin a negat întotdeauna acuzațiile Kievului și Occidentului conform cărora Rusia îi susține pe separatiștii din estul Ucrainei cu trupe și armament.
Poltorak urma să profite de vizita lui Kenney pentru a cere NATO să ofere mai multă asistență militară forțelor ucrainene, în conflictul cu separatiștii care s-a soldat cu peste 6.400 de morți, potrivit estimărilor ONU.
Canada, ca și alte state NATO, a oferit fostei republici sovietice doar ajutor neletal. Instructori militari canadieni ar urma să vină în Ucraina în această vară pentru a forma noii membri ai armatei ucrainene.
Poltorak a mai declarat că separatiștii au lansat 5.000 de bombardamente asupra unor obiective ale forțelor ucrainene de la semnarea armistițiului la Minsk, în februarie.
Tot vineri, purtătorul de cuvânt al armatei Andrei Lisenko a declarat că un soldat ucrainean a fost ucis joi în atacurile separatiștilor. „Intensitatea atacurilor crește”, a afirmat el într-o conferință de presă.