Prima pagină » Proteste în Ucraina » Ministrul britanic de Externe: Ucraina este CEA MAI MARE CRIZĂ a Europei din secolul XXI

Ministrul britanic de Externe: Ucraina este CEA MAI MARE CRIZĂ a Europei din secolul XXI

Ministrul britanic de Externe: Ucraina este CEA MAI MARE CRIZĂ a Europei din secolul XXI
Situația din Ucraina este cea mai mare criză pe care a traversat-o Europa în secolul XXI, consideră ministrul britanic de Externe, William Hague, aflat la Kiev, relatează BBC News Online.

Ministrul britanic de Externe, William Hague, se declară foarte îngrijorat de posibile noi manevre militare rusești în Ucraina. „Intervenția rusească a creat o situație foarte tensionată și periculoasă. Dar, fără îndoială, vor fi consecințe. Lumea nu poate să spună că este OK să încalci suveranitatea altor națiuni”, a spus Hague, la BBC Radio 4.

Aceasta este „cea mai mare criză din Europa secolului XXI”, a mai declarat ministrul. „Nu este un mod acceptabil de a conduce relațiile internaționale, vor fi costuri semnificative pentru aceasta”, a adăugat el.

Hague, care se află la Kiev, a declarat că Rusia a preluat controlul operațional al Crimeei și că intervențiile sale au creat o situație foarte tensionată și periculoasă.

Tensiunile păreau să se intensifice duminică în Crimeea între cele două tabere, chiar dacă nu a fost anunțată nicio confruntare în această peninsulă rusofonă din sudul Ucrainei, care adăpostește flota rusă a Mării Negre.

Duminică seara, o explozie puternică s-a auzit în tot orașul Simferopol, capitala Crimeei, au anunțat jurnaliștii AFP. Originea exploziei nu a putut fi stabilită imediat.

Baza militară Perevalne, care adăpostește o unitate de grăniceri ucraineni, situată la 20 de kilometri de Simferopol, a fost înconjurată de persoane înarmate cu mitraliere, a constatat AFP. Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, care a estimat numărul lor la 1.000, atacatorii voiau să constrângă grănicerii să predea armele.

Mai multe zone strategice din peninsulă, baze militare, aeroporturi sau clădiri oficiale au făcut obiectul unor blocaje ale unor persoane înarmate, a căror uniformă nu poartă niciun semn distinctiv dar pe care observatorii le asimilează cu soldați ruși.

CRIZA DIN CRIMEEA – LIVE

Citește și