Ministrul chinez de Externe: „Un război ar putea izbucni în orice moment”
„Dacă un război va avea loc, rezultatul va fi o situație în care toată lumea pierde și nimeni nu va ieși câștigător”, a declarat Wang Xi în cursul unei conferințe de presă cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault.
Ministrul chinez a adăugat că cine va provoca un conflict „trebuie să-și asume responsabilitatea istorică și să plătească prețul corespunzător”.
„Dialogul este singura soluție posibilă”, a adăugat Wang Xi.
Afirmațiile oficialului chinez au loc în contextul în care președintele american Donald Trump a avertizat că ar putea interveni militar împotriva Coreei de Nord pentru limitarea capacităților balistice și nucleare ale regimului stalinist condus de Kim Jong-Un.
„Am mare încredere într-o abordare adecvată a Chinei față de Coreea de Nord”, a transmis Donald Trump prin Twitter joi dimineață.
„În cazul în care China nu va putea face acest lucru, vor interveni Statele Unite și aliații acestora”, a atras atenția Donald Trump.
„Coreea de Nord este o problemă. Problema va fi rezolvată”, a mai declarat liderul Statelor Unite.