Ministrul de Externe al unei importante țări europene dezvăluie motivul pentru care UE s-ar putea destrăma
Cehia a fost un susținător important al libertăților fundamentale ale UE, inclusiv al dreptului cetățenilor de a trăi și de a lucra în alte state membre, încă de când s-a alăturat Blocului comunitar, în anul 2004.
În cadrul unui interviu pentru ziarul Hospodarske Noviny, Zaoralek a subliniat că ar putea fi nevoie de un control al liberei circulații pentru a sprijini UE.
„Ceea ce spunem este că respectăm libera circulație și alte lucruri, dar din cauza acestor principii uniunea s-ar putea destrăma”, a afirmat ministrul ceh de Externe.
Imigrația, inclusiv sosirea unui număr mare de oameni din statele mai sărace din estul UE, a reprezentat una dintre probleme majore abordate în cadrul campaniei pentru referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE.
„Atunci când 2 milioane de persoane ce vin din est să-ți ia slujbele, asistența socială și alte lucruri, poți încerca de mii de ori să-ți convingi proprii cetățeni să se obișnuiască cu asta. Ei nu vor accepta, pentru că ai mers prea departe și nu le-ai spus adevărul”, a adăugat acesta.
Declarațiile sale contrastează cu cele ale premierului ceh, Bohuslav Sobotka, care a susținut că cetățenii cehi doresc continuarea mișcării liberei circulații în cadrul UE.
Ministrul de Externe, membru al partidului Social Democrat, a criticat de asemenea felul în care UE obligă statele mebre ale UE să accepte cote de imigranți din afara Blocului comunitar.