Ministrul francez de Interne a făcut anunțul. Câte persoane au fost reținute în cazul atentatelor de la Paris

Publicat: 16 11. 2015, 12:58
Actualizat: 16 11. 2015, 13:17

În cursul nopții de duminică spre luni, au avut loc 168 de percheziții administrative la domiciliile celor suspectați că ar fi avut legătură cu atentatele teroriste din Paris de vineri seară. Perchezițiile s-au desfășurat în 19 departamente și în marile aglomerațiii urbane din Franța.

Potrivit ministrului francez de Interne, 23 de persoane au fost reținute și 31 de arme au fost confiscate, printre care și arme de război. De asemenea, Cazeneuve a mai precizat că, în decurs de 48 de ore, de la comiterea atentatelor teroriste din Paris de vineri seară, 104 persoane care „fac obiectul unei atenții speciale din partea autorităților franceze” au fost plasate în arest la domiciliu.

Unul dintre cei mai importanți suspecți arestați este cel din Lyon, în a cărui locuință și la domiciliul părinților lui, au fost descoperite arme automate, muniție, o mitralieră Kalașnikov și un lansator de rachete.

„Acesta nu este decât începutul. (…) Reacția de ripostare a Republicii (franceze) va fi amplă, completă. (…) Teroriștii nu vor distruge niciodată Republica, pentru că Republica este cea care îi va distruge”, a precizat Bernard Cazeneuve.