Ministrul german al Educației își pierde titlul de doctor în urma unor acuzații de plagiat

Publicat: 06 02. 2013, 11:47
Actualizat: 03 07. 2013, 23:51

Decanul facultății de filosofie a Universității din Düsseldorf (vest), Bruno Bleckmann, a anunțat decizia Consiliului Facultății reunit la începutul după-amiezii.

Ministrul conservator, în vârstă de 57 de ani, este acuzată de plagiat în teza sa de doctorat susținută în 1980. Schavan a dezmințit, în repetate rânduri, aceste acuzații și are la dispoziție o lună pentru a face recurs în fața unui tribunal administrativ.

Ministrul a solicitat o primă comisie privind oportunitatea deschiderii acestei proceduri. Aceasta s-a pronunțat favorabil în mai.

Decizia este o lovitură dură pentru Shavan, o prietenă personală a lui Merkel, și afectează reputația acesteia, cu atât mai mult cu cât ea deține portofoliul Educației și Cercetării din 2005.

Potrivit săptămânalului Der Spiegel, Angela Merkel o susține pe colaboratoarea sa și demiterea ei pare exclusă.

Titlul de „Doktor” are o mare importanță socială în Germania și orice uzurpare este pasibilă cu amendă.

În 2011, două scandaluri similare au izbucnit în Germania, iar unul dintre ele a condus la demisia, în martie, a ministrului Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg.

Același lucru s-a întâmplat trei luni mai târziu cu deputata europeană liberală (FDP) Silvana Koch-Mehrin, care a renunțat la funcția de vicepreședinte al Parlamentului European și la cea de președinte al grupului FDP în PE cu puțin înainte de a-i fi retras titlul de doctor.

De fiecare dată acuzațiile au fost lansate pe Internet.

În perioada respectivă, Schavan, fost vicepreședinte al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a Angelei Merkel, l-a criticat virulent pe ministrul Apărării, afirmând chiar că îi este rușine pentru el.