Ministrul german de Externe îi compară pe protestatarii violenți de la Hamburg cu neonaziștii
Declarația ministrului german de Externe a fost făcută pentru editorialul german Bild am Sonntag, după trei zile de proteste violente în Hamburg, orașul în care s-a desfășurat ultimul summit al celor mai puternice 20 de economii ale lumii.
„Protestatarii violenți nu diferă deloc de neo-naziști”, a declarat ministrul, descriind evenimentele ca fiind brutale.
Peste 15.000 de polițiști au avut misiunea de a-i monitoriza pe cei peste 100.000 de oameni prezenți la protest. Pentru trei seri consecutive, forțele de ordine au trebuit să se confrunte cu protestatarii violenți, care au incendiat mașini, au spart magazine și au distrus câteva piețe din orașul german.
Sigmar Gabriel a afirmat că aceste evenimente au deteriorat serios imaginea internațională a Germaniei, adăugând că este necesară identificarea și sancționarea tuturor protestatarilor violenți.
Cele mai recente date emise de Poliția din Hamburg arată că aproximativ 470 de polițiști au fost răniți pe parcursul protestelor. Până în acest moment, 186 de protestatari au fost arestați de către forțele de securitate.