Ministrul Luminița Odobescu s-a întâlnit cu secretarul de Stat al SUA/ Antony Blinken mulțumește României pentru parteneriatul strategic de 25 ani

Publicat: 21 06. 2024, 20:45
Actualizat: 21 06. 2024, 20:57
Sursa Foto: MAE

Ministrul de Externe al României Luminița Odobescu s-a întâlnit pe 21 iunie 2024 cu secretarul de Stat american Antony Blinken. 

Șeful MAE a scris pe X că întâlnirea sa cu șeful diplomației americane a fost una „productivă”. Cei doi oficiali au discutat despre securitatea regională în Europa de Est și Marea Neagră, sprijinirea Ucrainei,  cooperarea energetică și despre scutirea României de vize.

Luminița Odobescu: „România va sprijini Ucraina/Rusia subminează securitatea regională a Mării Negre”

Ministrul i-a mulțumit șeful diplomației americane pentru parteneriatul strategic care „este mai puternic ca niciodată”.

„Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite este mai puternic ca niciodată. În urma întâlnirii dintre președinții noștri de luna trecută și înaintea rundei a 9-a a Dialogului Strategic dintre România și Statele Unite, ne vom concentra astăzi dialogul pe securitatea în regiunea noastră, pe pregătirea pentru Summit-ul de la Washington, cooperarea energetică, comerțul și investițiile”.  

Luminița Odobescu a făcut referire și la scuturile de viză:

„Vom aborda și admiterea României în Programul de scutire de viză. Trebuie să ne continuăm munca pentru acest obiectiv comun, deoarece cetățenii români așteaptă ca în curând să finalizăm acest proces”. 

Luminița Odobescu spune că Rusia continuă să perturbe securitatea regiunii Mării Negre și că România va continua să acorde sprijin militar Ucrainei, precum și ajutoare în tranzitul cerealelor.

 Antony Blinken: Avem acum peste 25 ani de parteneriat strategic

Antony Blinken, secretarul de Stat al SUA, a susținut că este o plăcere pentru el să se întâlnească cu ministrul român de Externe, fiind o „dovadă puternică” a parteneriatului puternic dintre SUA și România de 25 ani.

„România a jucat un rol esențial în a se asigura că Alianța este concentrată oriunde trebuie să fie concentrată, inclusiv pe flancul nostru estic, și suntem recunoscători pentru asta”.

Antony spune că îi este recunoscător președintelui Iohannis și conducerii sale pentru contribuția adusă la stoparea extinderii agresiunii ruse în regiunea Europei de Est prin sprijinirea Ucrainei.

„Am stat  împreună pentru apărarea Ucrainei și împotriva agresiunii ruse în curs. Și iată,  ceea ce România a făcut din prima zi pentru a se asigura că Ucraina a avut sprijinul de care are nevoie pentru a evita această agresiune este destul de remarcabil”. 

Antony Blinken a mulțumit public României pentru donarea unui sistem de apărare aeriană Patriot, pe care țara noastră l-a achiziționat cu 1 miliard de dolari. El a făcut referire și la încercările Rusiei de dezinformare în Republica Moldova pentru a răsturna guvernul democratic.

Citește și:Marcel Ciolacu, VESTE neașteptată pentru români: ,,În luna octombrie, nu o să mai avem VIZE cu Statele Unite”

Citește și: Valentin Stan, despre POSIBILITATEA ca românii să călătorească în SUA fără vize: „Aceste respingeri se fac fără să existe niciun fel de criterii”

Citește și:Liber la vacanțe pentru români! Țara care renunță la VIZE, din anul 2024