Ministrul ucrainean de Externe: Încrederea între Kiev și Moscova trebuie să fie restabilită

Publicat: 03 08. 2014, 08:59

„În prezent, relațiile cu Rusia sunt foarte dificile, din cauza unei lipse de încredere. Trebuie să restabilim încrederea care a existat între Ucraina și Rusia. Acest fapt depinde nu doar de dorința Kievului, ci și de cea a Moscovei”, a declarat Klimkin, potrivit unei înregistrări video publicate pe site-ul TV5.

„Sunt convins că Rusia, la fel ca Ucraina, este o parte a Europei. Din acest motiv, valorile și normele europene ar trebui să prevaleze în Rusia. Pledăm pentru o colaborare eficientă cu Moscova. În opinia noastră, integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană este posibilă și este totodată compatibilă cu o colaborare cu Rusia”, a apreciat șeful diplomației ucrainene.

Întrebat dacă ar putea accepta un statut de autonomie pentru regiunea din estul Ucrainei, el a explicat că „vorbim de o puternică descentralizare. Avem intenția de a le acorda (separatiștilor) mai multă putere politică și economică”.

Klimkin a subliniat importanța unei soluții politice pentru conflictul din estul țării.

De asemenea, potrivit ministrului ucrainean, autoritățile de la Kiev sunt dispuse de „acorda limbii ruse un statut oficial în Ucraina”, pentru a accelera soluționarea situației.

Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro