Mișcarea pe care SUA o pregătesc în Rusia. ”Se va face în perioada 7-11 iunie”
„În perioada 7 -11 iunie, în cadrul Tratatului internațional Cer Deschis, misiunea Statelor Unite va efectua, cu ajutorul unui avion de tip OC-135B, zboruri de observație deasupra teritoriului Rusiei și Belarusului”, a declarat Șîșîn.
Potrivit lui Șîșîn, avionul de tip OC-135B al Air Force nu este conceput să fie înarmat cu vreun tip de armament. Echipamentul de observație montat la bord respectă certificarea internațională necesară
.
Tratatul Cer Deschis a fost semnat în 1992 de 34 de state. Zborurile de observație sunt efectuate în spațiile aeriene ale Rusiei, Statelor Unite și unor state europene.
Principalele obiective ale Tratatului sunt dezvoltarea transparenței, acordarea de asistență în supervizarea îndeplinirii acordurilor privind controlul armelor, extinderea posibilităților de evitare a crizelor și soluționarea situațiilor de criză în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și altor organizații internaționale.
Anna Primac, anna.primac@mediafax.ro