Prima pagină » Știri externe » Misterul absenței lui Putin de la Kremlin, dezvăluit de presa elvețiană. Reacția Moscovei

Misterul absenței lui Putin de la Kremlin, dezvăluit de presa elvețiană. Reacția Moscovei

Misterul absenței lui Putin de la Kremlin, dezvăluit de presa elvețiană. Reacția Moscovei
Presa elvețiană explică "dispariția" lui Putin din ultimele zile: Kabaeva i-a născut o fetiță într-o clinică elvețiană

Zvonurile cu privire la faptul că președintele rus a devenit tată par să se confirme tot mai mult, scrie ziarul, care citează publicația locală Corriere del Ticino, potrivit căreia partenera liderului rus Alina Kabaeva ar fi născut o fetiță la clinica Sant’Anna, în cantonul Ticino, potrivit tabloidului Blick, care a lansat informația vineri.

Potrivit postului de televiziune RSI din Ticino, cuplul ar fi rezervat două camere la spital. Una pentru Alina, cealaltă pentru gărzile de corp.

Micuța ar fi fost născută săptămâna trecută, imediat după sosirea cuplului, scrie Ticinonews, care adaugă că Putin ar fi prieten cu un medic ginecolog de la clinică. Inclusiv foarte serioasa publicație Neue Zürcher Zeitung scrie despre eveniment, precizând că personalul medical a fost suplimentat cu această ocazie, notează TDG.

Presa rusă se întreba unde se afla Putin, care a apărut ultima dată în public pe 5 martie, când l-a primit pe premierul italian Matteo Renzi, venit să obțină ajutorul Moscovei în dosarul libian.

Clinica Sant’Anna, care face parte din Genolier Swiss Medical Network, nu ar fi la primul oaspete de marcă. În 2009, ea a găzduit-o pe fiica fostului premier italian Silvio Berlusconi, Barbara, care l-a născut pe micuțul Edoardo. De altfel, instituția s-a specializat într-o clientelă rusă, notează TDG.

– Kremlinul dezminte

Kremlinul a dezmințit categoric, vineri, zvonurile preluate de presa europeană despre nașterea unui copi al președintelui rus.

„Informațiile despre nașterea unui bebeluș al cărui tată este Vladimir Putin sunt false”, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția RIA Novosti.

„Am de gând să mă adresez persoanelor cu bani să organizeze un concurs pentru cea mai bună farsă jurnalistică”, a declarat Peskov ironic pentru versiunea rusă a revistei Forbes.

Citește și