Misterul crimelor în serie care au șocat Anglia în anii ’60. Ce probe noi au polițiștii britanici
În anii ’60, în Anglia, când membrii trupei Beatles cucereau inimile oamenilor, din mijlocul comunității britanice se năștea o poveste ce avea să bage spaima în englezi. Un criminal în serie, rămas încă neidentificat, a comis o serie de omoruri teribile, inclusiv printre copii de numai 15 ani.
La șase decenii distanță, polițiștii britanici anunță că vor efectua săpături într-o pivniţă din sud-vestul Angliei. Acolo s-au descoperit „posibile dovezi care sugerează că ar putea fi îngropat un cadavru legat de un mister rămas nerezolvat”.
Mary Bastholm a dispărut în acea zonă în anul 1968, când avea 15 ani, scrie The Mirror. La acea vreme, adolescenta lucra în cafeneaua unde azi este o pivniţă.
Cine a fost Fred West
În cazul dispariției lui Bastholm, criminalul în serie Fred West a fost considerat principalul suspect. Interogat cu privire la cazul lui Mary, el a negat orice implicare, iar poliţia nu a găsit niciodată trupul fetei. Fred West a murit în închisoare, în 1995.
Săptămâna trecută, o companie de producție cinematografică a realizat un documentar în cafeneaua din oraşul Gloucester. Echipa a descoperit câteva dovezi care ar putea fi legate de cazul lui Mary Bastholm, astfel că investigaţiile au fost reluate. Din câte se pare, ar fi vorba de un material de culoare albastră, găsit îngropat într-o zonă a pivniţei. La momentul dispariției, Mary purta o haină albastră.
Criminaliştii au declarat că există o serie de „anomalii structurale” în pivniţă, care justifică o continuare a anchetei.
- Fred West a fost unul dintre cei mai temuţi criminali din Marea Britanie.
- În 1994, el a fost acuzat de uciderea a 12 persoane, însă la anchetă a susţinut că a ucis mai mulți oameni.
- S-a sinucis în închisoare, în 1995, înainte să fie judecat sau pedepsit.
- Rose West, soţia sa, a fost condamnată pe viaţă pentru complicitate la 10 crime.