Mitt Romney a câștigat primarele din Texas asigurându-și astfel învestitura partidului republican
Republicanul Mitt Romney a câștigat marți primarele din Texas (sud), adunând astfel numărul de delegați suficienți pentru a-și asigura învestitura partidului la alegerile prezidențiale din noiembrie, atunci când îl va înfrunta pe Barack Obama, conform presei americane, relatează AFP.
Fostul guvernator al statului Massachusetts a obținut 77 la sută dintre voturi, conform estimărilor venite din partea Fox News și CNN, care i-au proclamat victoria, la fel ca și NBC.
Această nouă victorie, anticipată după retragerea principalilor adversari,din ultimele luni, i-a asigurat lui Romney cota de 1.144 de delegați republicani necesari pentru a-și asigura învestitura, care se va face în timpul convenției partidului, din august, de la Tampa (Florida).
„Mulțumesc. Oricare ar fi încercările care ne așteaptă, nu vom face altceva decât să repunem Statele Unite pe calea prosperității”, le-a mulțumit Romney alegătorilor săi pe contul de Twitter.
Președintele Partidului Republican, Reince Priebus, l-a felicitat pe Mitt Romney, care „oferă Statelor Unite o nouă direcție de care are atât de mare nevoie”.
„În momentul în care țara trebuie să acorde sectorului privat mijloace de creere a locurilor de muncă, avem nevoie de un lider care înțelege cu adevărat acest lucru și respectă sectorul privat. Acest lider este Mitt Romney”, a declarat acesta.
Mitt Romney va trebui să îl înfrunte pe Barack Obama în timpul alegerilor din noiembrie.
Candidatul independent texan, Ron Paul, a obținut 10 la sută dintre voturi, ultraconservatorul Rick Santorum, șapte la sută, iar Newt Gingrich, cinci la sută, conform CNN.