Mitt Romney, filmat cu CAMERA ASCUNSĂ în timp ce jignea JUMĂTATE DIN ELECTORATUL american

Publicat: 28 09. 2012, 14:51
Actualizat: 29 07. 2014, 23:27

O revistă americană a publicat luni o înregistrare video realizată cu camera ascunsă în care candidatul republican Mitt Romney pare să ironizeze „mentalitatea de victimă” a alegătorilor democrați, comentarii denunțate imediat de către tabăra președintelui Barack Obama, relatează AFP.

Mother Jones, o publicație de stânga, a postat această înregistrare video realizată, evident, fără știrea lui Romney, potrivit ei, în cadrul unei sesiuni de strângere de fonduri la care presa nu a avut acces.

Romney, vizibil nervos, întrebat de presa din California despre originea înregistrării video, a declarat: „nu este elegant, permiteți-mi să spun cel puțin asta”.

Data evenimentului nu a fost precizată și numai Romney este recunoscut pe ecran, restul înregistrării fiind neclar. Autenticitatea înregistrării video nu a putut fi stabilită, dar vocea celui care vorbește pare să fie cea a candidatului republican la alegerile prezidențiale din 6 noiembrie.

În înregistrare, se vede cum asigură că „47 la sută (dintre americani) vor vota pentru președinte orice se întâmplă. Există 47 la sută dintre oameni care sunt cu el, care depind de administrație, care gândesc că sunt victime, care gândesc că administrația trebuie să se ocupe de ei, care gândesc că ei au dreptul să aibă acces la o asigurare de sănătate, la hrană, la un acoperiș, la tot ceea ce vreți”.

Acești oameni gândesc „că acest lucru li se datorează. Că administrația ar trebui să li-l ofere. Și ei vor vota pentru acest președinte (Obama) orice s-ar întâmpla. Aceștia sunt oameni care nu plătesc impozite”, continuă Romney, spunând că nu va reuși să-i convingă să voteze pentru el.

„Eu nu-i voi convinge niciodată de faptul că ei ar trebui să-și asume responsabilitățile și să-și ia viața în mâinile lor”, asigură în continuare candidatul.

„Vorbesc despre procesul politic (…) este vorba de direcția pe care o ia țara”, a adăugat Romney, întrebat despre înregistrarea video.

„Am avut o campanie teribilă”, a explicat el anterior într-un interviu pentru Telemundo, un post de televiziune spaniol.

Solicitată de către AFP, echipa lui Romney nu a reacționat imediat față de publicarea înregistrării video.

În schimb, comitetul de campanie al lui Obama a denunțat-o. „Este șocant ceea ce un candidat la președinția Statelor Unite spune în spatele ușilor închise, unui grup de donatori bogați, că jumătate dintre americani se consideră «victime» (…) și nu sunt pregătiți să-și «ia viața în mâinile lor»”, a afirmat directorul de campanie al președintelui democrat în exercițiu, Jim Messina.

Potrivit lui, „este dificil să fii președintele tuturor americanilor atunci când tratezi cu dispreț jumătate din țară”.

Cu 50 de zile înainte de alegeri, postarea acestei înregistrări intervine deja într-un moment delicat pentru Romney, care a stagnat în sondaje după încheierea convenției naționale, de la sfârșitul lui august și începutul lui septembrie, și a fost nevoit să se apere luni din cauza unui articol al revistei Politico, care susținea cu o zi înainte că echipa sa de campanie era dezmembrată de lupte interne între consilieri.

„Echipa mea de campanie este formidabilă”, a asigurat candidatul pentru postul de televiziune Telemundo. „Consilierii mei lucrează foarte bine împreună. Eu lucrez bine cu ei”.

De asemenea, noile dezvăluiri au loc în timp de ce Romney a fost criticat săptămâna trecută pentru că a acuzat administrația democrată de slăbiciune în fața violențelor antiamericane din lumea arabo-musulmană.

Criticile sale au părut deplasate în momentul în care Obama întrupa doliul Statelor Unite ca urmare a morții a patru cetățeni americani în atacul asupra consulatului din Benghazi în Libia pe 11 septembrie.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro