Prima pagină » Știri externe » Moartea directorului Total. Arestări și demisii în Rusia, după accidentul în care și-a pierdut viața șeful companiei petroliere franceze

Moartea directorului Total. Arestări și demisii în Rusia, după accidentul în care și-a pierdut viața șeful companiei petroliere franceze

Moartea directorului Total. Arestări și demisii în Rusia, după accidentul în care și-a pierdut viața șeful companiei petroliere franceze
Un prim suspect reținut, noi arestări și demisii în serie au avut loc în rândul conducerii aeroportului Vnukovo, în condițiile în care anchetatorii ruși încearcă să stabilească responsabilitatea în cazul accidentului aviatic în care și-a pierdut viața directorul companiei petroliere franceze Total.

Șoferul mașinii de deszăpezire implicată în coliziunea care a provocat accidentul avionului de tip Falcon în care se afla directorul general al Total, Christophe de Margerie, a fost arestat preventiv joi, până la 21 decembrie, în urma unei decizii a tribunalului din Moscova, la solicitarea anchetatorilor, relatează AFP.

Potrivit Comisiei ruse de anchetă, angajatul în vârstă de 60 de ani, Vladimir Martinenko, avea o alcoolemie de 0,6 g/l de alcool în sânge în momentul accidentului, cu 0,1 grame mai mult decât permite legislația în Franța. Legislația din Rusia aplică o toleranță zero față de consumul de băuturi alcoolice pentru conducătorii auto.

Avocatul său a dezmințit însă marți acuzațiile privind starea de ebrietate, invocând probleme cardiace care îl împiedică pe clientul său să consume alcool, dar a recunoscut ulterior că este posibil să fi consumat „câteva picături” de alcool.

Avionul în care se afla directorul general al grupului petrolier francez a intrat în coliziune cu mașina de deszăpezire în noaptea de luni spre marți, pe aeroportul Vnukovo din Moscova, iar ulterior s-a prăbușit, provocând moartea celor patru persoane care se aflau la bord, inclusiv directorul companiei Total.

În primele imagini ale interogatoriului difuzate miercuri de posturile de televiziune ruse, Vladimir Martinenko afirmă că „s-a pierdut”. „Nu mi-am dat seama că am intrat pe pista de decolare”, a declarat el. Pe de altă parte, avocatul său a declarat, miercuri, că el nu lucra singur în acel moment, iar mașina sa făcea parte dintr-o „coloană de mașini de deszăpezire”. Potrivit avocatului, Vladimir Martinenko a coborât din mașină pentru a verifica dacă a lovit un obstacol și a întârziat între „30 și 40 de secunde”, suficient pentru „ieși din coloana de mașini”.

Convoiul a părăsit pista, dar turnul de control nu a observat că a mai rămas o mașină” pe pistă, a afirmat avocatul. În acel moment, avionul s-a ciocnit de mașina de deszăpezire și s-a prăbușit.

De asemenea, anchetatorii ruși au reținut preventiv joi patru angajați ai aeroportului Vnukovo, printre care șeful echipei de curățare a pistei și responsabilul pentru controlarea zborurilor, dar și controlorul de trafic care monitoriza decolarea avionului, împreună cu șeful său. Potrivit Comisiei ruse de anchetă, cei patru angajați au fost „reținuți în calitate de suspecți” și sunt acuzați că nu au respectat normele de securitate. Nu există indicii că cei patru au consumat băuturi alcoolice.

În paralel, primele demisii au fost anunțate în rândul conducerii aeroportului, prin plecarea directorului general Andrei Diakov, aflat în funcție din 2005, și a adjunctului său, Serghei Solntsev. Anchetatorii ruși au denunțat, marți, „neglijența criminală” a conducerii aeroportului Vnukovo.

Pe lângă anchetă, experții ruși, în colaborare cu omologii francezi de la Biroul de anchetă și analiză (BEA) continuă analiza datelor din cutiile negre ale avionului, care urmează să stabilească circumstanțele producerii accidentului. Potrivit vicepreședintelui Biroului rus de anchetă pentru siguranța aviației civile (MAK), Serghei Zaiko, analiza datelor zborului a început miercuri și ar urma să fie finalizată în „două-trei zile”.

În ceea ce privește condițiile de funcționare în aeroporturile din Rusia, cotidianul Vedomosti a anunțat, joi, că un comunicat a fost publicat pe site-ul său de compania rusă Iamal, care a atras atenția cu privire la „riscul producerii unor coliziuni” ale avioanelor pe aeroporturile ruse. Documentul a fost ulterior retras de pe site-ul companiei Iamal.

Între timp, familia lui Christophe de Margerie a sosit la Moscova pentru repatrierea corpului directorului companiei Total. Acesta urmează să fie înhumat luni în localitatea Saint-Pair-sur-Mer, din Normandia.

Citește și