Moartea reginei Elisabeta a II-a: Care este acum linia de succesiune la tronul britanic
Regina Elisabeta a II-a a fost cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii. Ea a avut patru copii, opt nepoți și 12 strănepoți. Odată cu moartea ei, Prințul Charles va fi proclamat Rege al Marii Britanii. El va avea titulatura de Charles al III-lea.
Prințesa Elisabeta a devenit regină la moartea tatălui ei, regele George al VI-lea, în 1952. Acum, locul ei pe linia de succesiune la tron va fi luat de fiul eu, Charles.
Linia de succesiune la tronul britanic, după moartea reginei Elisabeta a II-a
Camilla, Ducesa de Cornwall, devine automat regină, dar va fi numită Regina Consort în conformitate cu dorințele regretatei Regine.
William va deveni Duce de Cornwall, dar păstrează titlul de Duce de Cambridge, așa că va fi numit Duce de Cornwall și Cambridge. El va deveni prinț de Wales după o ceremonie de învestitură.
Ducesa de Cambridge devine ducesa de Cornwall și Cambridge. Dar ea nu va deveni prințesă de Wales până când William nu va fi investit.
Prințul George nu va avea nicio schimbare în titlu, deși trece de pe al treilea pe al doilea loc în linie de succesiune la tron.
Prințesa Charlotte și Prințul Louis nu au nicio schimbare în privința titlurilor regale, dar trec pe al treilea și al patrulea în linie de succesiune la tron, conform The Sun.
Ce se întâmplă cu Prințul Harry
Prințul Harry este acum al cincilea, fiul lui, Archie, al șaselea, iar fiica sa, Lilibet, a șaptea.
Prințul Andrew păstrează titlul de Duce de York și trece pe locul opt în linia de succesiune la tron.
Prințesa Beatrice devine a noua în linie, iar fiica Sienna a zecea. Prințesa Eugenie este acum pe locul 11 în rând, iar fiul ei, August, este pe locul 12.
Prințul Edward devine Duce de Edinburgh și a trecut pe locul 13 în linie.
Prințesa Anne ocupă locul 16 – chiar în spatele copiilor lui Edward James, vicontele Severn și Lady Louise.
Charles este, de asemenea, regele în: Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Bahamas, Grenada, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, St Lucia, St Vincent & Grenadine, Belize, Antigua & Barbuda și St Kitts & Nevis.
Urmărește cele mai noi informații despre moartea Reginei AICI
Vă recomandăm să citiți și:
- VIDEO | Regina Elisabeta a II-a a murit. Cine este succesorul la tron al celui mai longeviv monarh britanic/ Anunțul oficial al familiei regale britanice
-
Regele Charles: Plângem trecerea în neființă a unei suverane prețuite și a unei mame foarte iubite
-
10 lucruri pe care nu le știai despre Regina Elisabeta a II-a