Moderna a conceput vaccinul anti-COVID mRNA-1273 cu două luni înainte ca OMS să declare pandemie. De ce nu a fost folosit
Moderna a anunțat, luna trecută, că vaccinul anti-COVID mRNA-1273 are o eficiență de 94,5%. Interesant este, însă, faptul că fost dezvoltat încă din 13 ianuarie, la doar două zile după ce structura genetică a SARS-CoV-2 a fost făcută publică. Nu a fost, însă, aprobat după primele teste clinice.
Moderna, o companie farmaceutică americană, a conceput vaccinul anti-COVID într-un singur weekend, în prima lună a anului. Mai exact pe 13 ianuarie, cu o săptămâna înainte ca pe teritoriul SUA să fie confirmat primul caz de coronavirus și înainte ca autoritățile chineze să admită că boala poate fi transmisă de la om la om.
La aproximativ o lună după ce primul cetățean american a fost testat pozitiv, vaccinul mRNA-1273 fuseze dezvoltat și trimis către Institutul Naţional de Sănătate din New York pentru începerea testelor. Acesta nu a putut fi, însă, aprobat atât de rapid de către autorități, deși, încă de la prima fază a testelor clinice, și-a arătat eficiența.
“E ca şi cum ne-am fi propus să trimitem un astronaut pe Marte în aceeaşi zi în care a păşit primul om pe Lună”, spune Nicholas Christakis, directorul unei divizii de cercetare a Universităţii Yale.
Vaccinul anti-COVID așteptat de întreaga planetă
Totuși, faptul că structura principală a vaccinului mRNA-1273 a fost concepută cu aproximativ două luni înainte ca Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să declare oficial pandemie, poate reprezenta un model pentru generațiile următoare și pentru felul în care vor gestiona crizele sanitare care vor urma. Precizăm faptul cu un astfel de vaccin este realizat, de regulă, pe durata a cel puțin cinci ani.
De la începutul pandemiei, pe plan global în jur de 71 milioane de oameni s-au infectat cu COVID-19. Aproape 50 milioane de persoane s-au vindecat și peste 1,5 milioane au încetat din viață.