Mohammad Bazzi, EXTRĂDAT de autoritățile române în SUA. Bărbatul este acuzat că ar fi finanțat gruparea Hezbollah
Mohammad Bazzi, un bărbat cu dublă cetățenie, libaneză și belgiană, a fost extrădat de autoritățile române în Statele Unite, acesta fiind acuzat de autoritățile americane că ar fi finanțat mișcarea Hezbollah.
Bărbatul a fost pus miercuri sub acuzare de un tribunal, pentru încălcarea sancțiunilor impuse grupării și pentru spălare de bani.
Mohammad Bazzi, despre care Washingtonul spune că a oferit milioane de dolari Hezbollah, a fost arestat în februarie în România și este acuzat de către SUA că și-a vândut pe ascuns proprietățile imobiliare pe care le deținea în Michigan și ar fi transferat banii astfel obținuți în străinătate, încălcând legislația americană, notează Reuters.
Bazzi este acuzat că a ajutat, sponsorizat și furnizat sprijin material și tehnologic și servicii financiare Hezbollah, grupare teroristă susținută de Iran.
Mohammad Bazzi a pledat nevinovat
Bazzi a fost extrădat din România la New York, marți, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Brooklyn. El a fost pus sub acuzare de Tribunalul Federal din Brooklyn și miercuri a pledat nevinovat, arată Al Arabiya.
Potrivit Departamentului american al Justiției, Bazzi ar fi oferit milioane de dolari Hezbollah, bani proveniți din afacerile sale din Belgia, Liban, Irak și Africa de Vest.
În februarie, Departamentul de Justiție a făcut public rechizitoriul împotriva lui Bazzi și a unui alt cetățean libanez, Talal Chahine.
Bazzi și Chahine s-ar fi folosit de numeroase metode pentru a spăla bani, inclusiv prin intermediul unei țerțe părți din China sau prin încheierea unui acord fictiv de franciză.
Hezbollah este considerată organizație teroristă de Washington
Hezbollah a fost desemnată ca grupare teroristă de SUA în 1997. Organizația este responsabilă pentru mai multe atacuri teroriste împotriva militarilor americani, angajaților guvernamentali și civililor americani detașați în străinătate.
Extrădarea lui Bazzi are loc la o săptămână după ce procurorii americani au acuzat un alt presupus finanțator al Hezbollah, Nazem Ahmad, că a eludat sancțiunile SUA și a vândut diamante și opere de artă în valoare de sute de milioane de dolari.
Ahmad nu a fost arestat, dar unul dintre bărbații despre care se presupune că a lucrat cu el, Sundar Nagarajan, a fost arestat în Marea Britanie săptămâna trecută. Presa britanică relatează că SUA solicită și extrădarea lui Nagarajan.
De-a lungul timpului, Statele Unite au solicitat în numeroase cazuri extrădarea unor persoane acuzate că au ajutat la finanțarea unor grupări teroriste, în special Hezbollah.