Mohammed Shtayyeh, premierul palestinian: Israelul nu va triumfa asupra voinței palestinienilor de a obține independența și statalitatea
Premierul palestinian (Cisiordania) Mohammed Shtayyeh a declarat miercuri că Israelul nu va „triumfa niciodată asupra voinței poporului palestinian” de a obține libertatea, independența și statalitatea, transmite AP.
La o întâlnire a guvernului Autorității Palestiniene la Ramallah, în Cisiordania, el a susținut, de asemenea, că Israelul a devenit un „stat interzis” în timp ce își continuă războiul împotriva Hamas în Fâșia Gaza.
Israelul nu va triumfa asupra voinței poporului palestinian de a obține libertatea, independența și statalitatea, iar uciderea zilnică odioasă este un semn de eșec. Israelul este astăzi condamnat în fața lumii ca un stat criminal, ilegal, care ucide, a transmis primul-ministru palestinian, citat de Associated Press.
Shtayyeh a adăugat că „uciderea zilnică odioasă” a palestinienilor din Gaza a devenit un „semn de eșec” și a transmis că Israelul pierde sprijinul aliaților săi prin atacurile sale.
Este un stat acum în ruine, iar cei care s-au grăbit să-l susțină la începutul evenimentelor s-au rușinat de el și și-au diminuat sprijinul, susține Shtayyeh.
Ofensiva IDF în Gaza
Israelul a lansat lovituri puternice în părțile centrale și de sud ale teritoriului din Gaza, după ce și-a extins ofensiva împotriva Hamas în mai multe zone.
Guvernul israelian justifică operațiunea din Gaza și ofensiva terestră ca părți necesare pentru a demantela Hamas și pentru a preveni repetarea unui atac similar celui din 7 octombrie, în care militanții au pătruns pe teritoriu israelian și au ucis aproximativ 1.200 de oameni – majoritatea civili – și au răpit în jur de 240.
Se estimează că 129 de ostatici din cei 240 inițiali, rămân încă în captivitatea jihadiștilor.
Ofensiva israeliană sa este deja una dintre cele mai devastatoare campanii militare din istoria recentă. Peste 21.100 de palestinieni, majoritatea femei și copii, au fost uciși, inclusiv aproape 200 de persoane în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, condusă de Hamas și citat de AP,
Totuși, Hamas nu face diferența dintre numărul civililor și numărul combatanților.
CITIȚI ȘI: