Prima pagină » Știri externe » MOLDOVA VORBEȘTE ROMÂNEȘTE. Limba română este limba oficială a Republicii Moldova

MOLDOVA VORBEȘTE ROMÂNEȘTE. Limba română este limba oficială a Republicii Moldova

MOLDOVA VORBEȘTE ROMÂNEȘTE. Limba română este limba oficială a Republicii Moldova
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis, joi, că limba română este limba oficială a țării, și nu limba moldovenească, așa cum este trecut în Constituție.

Republica Moldova vorbește, în sfârșit, românește. Curtea Constituțională de la Chișinău a decis, joi, că limba română este limba oficială a țării, așa cum era prevăzut și în Declarația de Independență a Republicii Moldova din 1991. Conform Constituției din 1994, limba oficială de stat este limba moldovenească.

Potrivit unei decizii a  Curții Constituționale, sintagma „limba română” echivalează cu sintagma „limba moldovenească”, din Articolul 13 al Constituției, relatează Timpul.md.

„Declarația de Independență constituie fundamentul juridic și politic al Constituției, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăși cadrul Declarației de Independență. Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției, textul constituțional primar al Declarației de Independență prevalează”, se menționează în decizia CC. „Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial”, a subliniat Alexandru Tănase, președintele Curții.

Curtea Constituțională a fost sesizată pe de-o parte de deputatul liberal-reformator Ana Guțu și, pe de altă parte, de liberalii Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru și Gheorghe Brega.

La sfârșitul lunii martie, Guțu le-a solicitat magistraților interpretarea articolului 13 din legea fundamentală, cerându-le să analizeze echivalarea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” din Constituție cu expresia „limba română”. Argumentul lui Guțu, la fel ca al tuturor celor care contestă sintagma „limba moldovenească”, era caracterul științific nul al articolului, amintește Unimedia.

Bucurie politică la București

„Am primit cu bucurie decizia Curții Constituționale din Republica Moldova, prin care limba română este recunoscută drept limbă oficială în Republica Moldova. Sunt extrem de fericit să văd că, alături de multe decizii și proiecte oficiale, concretizate între România și Republica Moldova în ultima perioadă, de astăzi ne unește, la nivelul unei decizii oficiale, și limba pe care o vorbim de veacuri. România și Republica Moldova continuă, pe aceeași limbă, limba română, parcursul lor comun, unul care va reuși să ne unească în interiorul spațiului european”, a comentat Victor Ponta, la scurt timp după anunțarea deciziei de la Chișinău. „Este o decizie simbolică, ce vine să completeze veștile bune pe care cetățenii Republicii Moldova le-au primit în ultima perioadă. Vorbim aceeași limbă, simțim cu același suflet, așa că destinele noastre trebuie să fie comune, în interiorul Uniunii Europene”, a adăugat premierul.

Traian Băsescu a salutat și el decizia Curții Constituționale de la Chișinău, afirmând că este „un act de dreptate față de istoria cetățenilor moldoveni, față de cei din republica Moldova care se simt români”. Vezi aici mai multe detalii!

„Este un act de dreptate față de actul de independență al Republicii Moldova, față de cetățenii Republicii Moldova și față de cei din Republicii Moldova care se simt români”, a spus șeful statului.

Potrivit acestuia, de implicațiile deciziei de la Chișinău, care sunt „extrem de profunde”, trebuie să țină „toate statele democratice”, inclusiv UE.

„Este una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am avut în ultimii ani”, a spus președintele.

Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova a fost „salutată cu căldură” și la Ministerul de Externe: „Este o decizie istorică, așa cum a fost și cea din 31 august 1989, când la Chișinău a fost legiferată revenirea la grafia latină. Acel moment, ca și acesta, sunt momente de cotitură pe drumul urmat de Republica Moldova prin care aceasta s-a desprins de totalitarism, alegând calea democrației, libertății și prosperității în parcursul său spre Uniunea Europeană”, a tranmis biroul ministrului Titus Corlățean.

„Cetățenii Republicii Moldova care vorbesc și scriu în limba română duc mai departe tradiția strămoșilor noștri, o tradiție păstrată vie în ciuda vitregiilor istoriei și a celor care au încercat să facă uitată limba română pe meleagurile locuite de români. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, limba română a devenit una din limbile oficiale ale Uniunii. Putem spune că acum, prin decizia ca limba română să fie recunoscută drept limbă oficială, Republica Moldova a făcut  un nou pas simbolic, cu implicații importante către Uniunea Europeană”, a mai transmis MAE.

Academia Română, alături de numeroși savanți și romaniști de ambele părți ale Prutului au argumentat de-a lungul anilor privind „frauda științifică” a impunerii sintagmei de „limbă moldovenească”.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?