Mormântul unei regine necunoscute, vechi de 4.500 de ani, descoperit în Egipt
„Pentru prima dată, am descoperit numele acestei regine, care era până acum necunoscută înainte de a găsi mormântul ei”, a afirmat ministrul egiptean Mamdouh al-Damaty într-un comunicat.
Mormântul a fost descoperit la sud-vest de Cairo, în situl arheologic Abou Sir, care conține mai multe piramide ale unor faraoni din a V-a dinastie, ce a domnit în Egiptul de Sus cu 2.500 de ani înainte de era noastră.
Această descoperire „ne va permite să ne lămurim în legătură cu anumite aspecte necunoscute din a V-a dinastie, care, alături de a IV-a dinastie, au fost martorii construcției primelor piramide”, a precizat același ministru egiptean.
Mormântul datează de la mijlocul celei de-a V-a dinastii egiptene (2494 î.e.n. – 2345 î.e.n.).
Mormântul a fost descoperit în situl complexului funerar al lui Neferefre, faraon din a V-a dinastie, a precizat coordonatorul misiunii arheologice cehe, Miroslav Barta, precizând că „acest aspect duce la concluzia că regina era soția lui Neferefre.
Arheologii au descoperit în acel sit unelte din viața cotidiană, 24 din calcar și alte patru din aramă, ca și inscripții murale realizate de muncitorii care au realizat monumentul funerar, inclusiv numele și titlurile deținute de regina defunctă.