Moscova a convocat mai mulți ambasadori europeni după ce UE a adoptat sancțiuni împotriva Rusiei în cazul Navalnîi
Ministerul rus de Externe i-a convocat marți pe ambasadorii Germaniei, Suediei și Franței la Moscova în legătură cu sancțiunile impuse de către Uniunea Europeană în luna octombrie împotriva Rusiei ca urmare a otrăvirii disidentului Aleksei Navalnîi.
Ambasadorul Franței, Pierre Lévy, un reprezentant al Ambasadei Suediei, precum și adjunctul ambasadorului Germaniei la Moscova au ajuns marți la sediul Ministerului rus de Externe, după cum informează Reuters și RIA.
Recent, ministrul german de Externe, Heiko Maas, a declarat că, din punctul de vedere al țării sale, Rusia nu a făcut suficienți pași pentru investigarea otrăvirii lui Navalnîi, motiv pentru care decizia Uniunii Europene de a impune sancțiuni la adresa Moscovei este una corectă.
Luni, Ministerul rus de Externe a anunțat că a solicitat Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice sprijin în această problemă, dar momentan nu a primit niciun răspuns. De altfel, autoritățile ruse au susținut în repetate rânduri că au cerut și Berlinului să coopereze în dosarul Navalnîi dar nu au primit niciun răspuns.
În octombrie, Uniunea Europeană a impus sancțiuni la adresa a șase oficiali ruși, printre care se numără Alexander Bortnikov, șeful Serviciului Federal de Securitate (FSB), dar și împotriva unei instituții din domeniul științific ca urmare a otrăvirii lui Navalnîi.
În noiembrie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunțat că Moscova impune sancțiuni la adresa mai multor oficiali germani și francezi, ca răspuns la sancțiunile impuse de UE.
Navalnîi continuă să îl acuze pe Vladimir Putin de implicare în otrăvirea sa
Aleksei Navalnîi îl acuză în continuare pe Vladimir Putin că ar fi ordonat atacul împotriva sa, acuzații negate vehement de către autoritățile de la Moscova.
Mai mult, Navalnîi a făcut apel la statele europene să facă noi pași în legătură cu sancțiunile împotriva Rusiei.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost internat într-un spital din Germania după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk către Moscova. El a fost internat inițial într-un spital din Rusia, dar a fost transferat ulterior în Germania pentru a primi îngrijiri.
Din verificările efectuate, autoritățile germane au stabilit că există „dovezi fără echivoc” ale prezenței unui agent chimic din grupul Noviciok în organismul disidentului rus. Săptămâna aceasta, și alte două laboratoare de specialitate din Franţa şi Suedia au confirmat rezultatele.