Rusia a acuzat Turcia că nu respectă acordurile internaționale prin autorizarea pătrunderii navelor militare NATO în Marea Neagră, dar Guvernul de la Ankara a respins acuzațiile. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atras atenția că nave militare americane au depășit de mai multe ori limita de 21 de zile în Marea Neagră.
„Este curios că Rusia ridică semne de întrebare în mod insistent în legătură cu respectarea Tratatului de la Montreux”, a anunțat Ministerul turc de Externe, citat de AFP.
Conform acestui tratat internațional, navele de război ale țărilor nonriverane Mării Negre nu pot staționa în zonă mai mult de 21 de zile.
Moscova a exprimat preocupare în legătură cu prezența navelor NATO în Marea Neagră.
Potrivit presei ruse, nava USS Taylor a stat câteva luni în portul turc Samsun sub pretextul unor reparații. Distrugătorul USS Truxtun a făcut escale în porturi din România și Bulgaria și a efectuat exerciții câteva săptămâni în Marea Neagră.
În prezent, distrugătorul USS Donald Cook și nava militară franceză Dupuy de Lôme se află în Marea Neagră, în contextul tensiunilor dintre Occident și Rusia din cauza crizei ucrainene.