Motivul INCREDIBIL pentru care acești doi pasageri au fost evacuați din avion. Compania aeriană i-a amenințat că-i trece pe „Black list”
Incident grav petrecut pe o cursă de linie a companiei Air Canada. Doi pasageri au fost evacuați din avion dintr-un motiv absolut incredibil deoarece au refuzat să se conformeze cerințelor „de neconceput”, după cum au susținut mai mulți, avute de echipajul de zbor.
Într-un final, după o serie de evenimente regretabile, Air Canada și-a prezentat scuze pentru comportamentul echipajului.
De ce au fost coborâți din avion cei doi pasageri
Potrivit BBC, Air Canada i-a dat jos din avion pe cei doi pasageri deoarece au refuzat să stea pe scaune murdare de vomă! Ulterior, când cazul a luat amploare, compania a revenit cu scuze și a anunțat că a demarat o anchetă cu privire la cele întâmplate.
Incidentul s-a produs în timpul unui zbor pe ruta Las Vegas – Montreal.
Susan Benson, una dintre persoanele evacuate, a relatat că pilotul i-a avertizat pe pasageri că vor fi trecuți pe o listă de interdicție de zbor dacă vor continua să se plângă de condițiile oferite.
„Se pare că în zborul anterior cineva vomitase. Însoțitoarea de zbor a oferit scuze, dar a explicat că zborul era plin. Mai departe, a pus cafea măcinată în punga scaunului și a pulverizat parfum, însă scaunul și centura de siguranță erau în continuare umede și încă mai existau reziduuri vizibile de vomă”, a povestit Benson.
Ulterior, pilotul a ieșit din cabină și le-a cerut celor care protestau să coboare sau să aștepte echipa de securitate pentru a fi escortați afară.
În final, evident, cele două persoane considerate „mofturoase” de echipajul Air Canada au fost coborâte din avion.
Ca urmare a incidentului care s-a viralizat rapid pe rețelele de socializare și în presa internațională, Air Canada a revenit cu scuze și a anunțat că „analizează această problemă serioasă deoarece procedurile operaționale nu au fost urmate corect în acest caz”.