Prima pagină » Știri externe » Motivul pentru care acest spectacol de marionete a fost INTERZIS de Vladimir Putin

Motivul pentru care acest spectacol de marionete a fost INTERZIS de Vladimir Putin

Motivul pentru care acest spectacol de marionete a fost INTERZIS de Vladimir Putin
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a solicitat, prin intermediul Ministerului Culturii, anularea a două spectacole, printre care unul de marionete, programate în cadrul International Open Book Festival, care a debutat miercuri la Moscova, din cauza "propagandei homosexuale", conform lefigaro.fr.

Organizatorii festivalului internațional de carte au primit, cu două zile înainte de începerea evenimentului, o scrisoare din partea lui Vladimir Aristarhov, ministrul adjunct al Culturii, prin care se solicita anularea a două spectacole programate cu acest prilej.

Primul dintre ele, intitulat „Ierbivore”, de Maxim Kuroșkin și Talgat Batalov, este o piesă de teatru contemporan, centrată pe tema sexualității, descrisă de un critic de la publicația Moscow Times drept „un basm istorisit sub efectul steroizilor”.

Celălalt eveniment, intitulat „Sufletul unei perne”, este un spectacol de marionete pentru copii. Acțiunea spectacolului are loc într-o creșă, iar personajele sunt perne. Potrivit descrierii Mașei Lipman, corespondentă a publicației New Yorker la Moscova, „una dintre perne este diferită: este umplută cu săculeți cu grâu negru în loc de fulgi. Fața de pernă este puțin ruptă, iar pernei îi este teamă să nu fie aruncată la gunoi. Însă în cele din urmă se împrietenește cu un băiețel mai timid”. Singura problemă a poveștii a fost însă, pentru Ministerul Culturii, faptul că perna hipoalergenică ce se împrietenește cu băiețelul are nume de băiat.

Ministerul Culturii a solicitat retragerea spectacolului de marionete precizând: „Potrivit informațiilor noastre, în piesa «Sufletul unei perne», se pot detecta elemente de propagandă homosexuală adresate copiilor. (…) Conținutul acestor două piese intră în conflict cu valorile morale tradiționale, acceptate în cultura rusă. În eventualitatea în care aceste două producții nu vor fi anulate, Ministerul Culturii își va retrage susținerea de sponsor oficial al acestei manifestări”.

Deși amenințarea nu pare atât de gravă, organizatorii au ales să anuleze piesele de teatru în chestiune, semn că, după votarea legii din 2013, care interzice „propaganda homosexuală” în fața minorilor, regimul lui Vladimir Putin adoptă din ce în ce mai frecvent direcția conservatorismului social.

Recent, un critic de artă rus a fost înlăturat din postul de conservator al pavilionului Rusiei de la Bienala de la Veneția, care se desfășoară între 17 iunie și 24 noiembrie, în timp ce un istoric a trebuit să renunțe la catedra universitară, deoarece au criticat în mod public anexarea Crimeii.

Unii participanți la festival și-au exprimat solidaritatea anulând propriile evenimente, printre care revista Novoe Literaturnoe Obozrenie (Noul Observator literar) și editura pentru copii KompasGid.

Potrivit publicației New Yorker, alte reviste, dar și autori și personalități ale lumii culturale au refuzat să participe la festival, în urma acestui incident.

Totodată, Clubul scriitorilor din Statele Unite PEN, format din 3.500 de scriitori americani, a solicitat Guvernului din Rusia să „oprească regimul de cenzură, din ce în ce mai răspândit”, după ce a aflat de anularea spectacolelor.

A noua ediție a International Open Book Festival, a debutat pe 11 iunie, la Moscova, și se va încheia sâmbătă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum